Confidenţialitate


USR: Demisia ministrului Vela, un act necesar


USR: Demisia ministrului Vela, un act necesar

Uniunea Salvaţi România solicită demisia liberalului Marcel Vela de la conducerea Ministerului de Interne.

“Demisia ministrului de Interne Marcel Vela devine un act necesar, menit să restabilească încrederea în capacitatea Guvernului de a gestiona criza prin care trecem. Cu cât se va petrece mai repede, cu atât mai bine”, scrie USR, miercuri, pe pagina de Facebook.

Potrivit Uniunii, sănătatea populaţiei nu trebuie pusă în pericol “din meschine calcule politice”.

“Guvernul PNL trebuie să gestioneze criza cât mai bine pentru ţară, nu pentru scorul electoral”, adaugă USR.

Ministrul Internelor, a anunţat, marţi seara, că creștinii ortodocși vor putea primi sfintele Paşti vineri şi sâmbătă, iar distribuirea Luminii de la Ierusalim se va face de către voluntari şi de către patrulele MAI, în urma unui acord cu Patriarhia.

Protocolul a fost apărat – la Europa FM – de premierul Ludovic Orban.

Miercuri, șeful statului a spus că va cere revenirea asupra așa-zisului acord MAI – BOR. “Indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun ce spun experții, OMS, ministrul Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”, a avertizat Klaus Iohannis.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a spus – la Europa FM –  că protocolul MAI-BOR a fost susținut de premierul Ludovic Orba pentru ca PNL să câștige capital electoral.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că numărul infectărilor cu nou coronavirus a ajuns la 7.216 în România, în creștere cu 337.

Bilanțul epidemic a urcat la 362 de cazuri mortale de COVID-19, cu 30 mai multe față de raportatea de marți.

La ATI, sunt internați 245 de pacienți.

De la debutul epidemiei, 1.217 persoane s-au vindecat.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.

După izbucnirea actualei crize sanitare, Victor Costache a fost nevoit să demisioneze de la șefia Ministerului Sănătății, fiind înlocuit cu Nelu Tătaru.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…