Confidenţialitate


Un medicament japonez ce împiedică coronavirusul să intre în plămâni va ajunge în România


Un medicament japonez ce împiedică coronavirusul să intre în plămâni va ajunge în România

Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, susține că, în luna august, va aduce în ţară un medicament numit „nafamostat”.

Acesta este fabricat în Japonia, unde, într-o serie de studii clinice, a dat rezultate bune în reducerea severităţii bolii COVID-19.

Medicamentul nu este înregistrat în Uniunea Europeană, aşa cum nu este nici Arbidolul, un antiviral rusesc administrat deja pacienţilor din România.

Tratamentul din Japonia va trata 20 de pacienţi iniţial, iar apoi ar putea fi aduse cantităţi suplimentare.

Pacienţii vor fi selectaţi de medicii infecţionişti care vor decide în ce fază a bolii trebuie dat.

„El are indicaţie pentu tratamentul pancreatitei acute, este un medicament care reduce reacţia inflamatorie a organismului în această boală acută, deosebit de gravă şi de serioasă. Nafamostatul este extrem de eficient în a preveni legarea virusului SARS COV 2 de membrana alveolară pulmonară. Cu alte cuvinte, nu lasă virusul să intre şi să se multiplice în plămâni, se ştie că marea majoritate a cazurilor pacienţii mor de insuficienţă respiratorie pentru că plămânii sunt atacaţi de virus”, explică Dragoş Damian.


Ultimele stiri
Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează