Confidenţialitate


Un an de la moartea tânărului agent rutier Bogdan Gigină


Un an de la moartea tânărului agent rutier Bogdan Gigină

La 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină a murit căzînd într-o groapă în timp ce-i deschidea drumul fostului ministru de interne Gabriel Oprea, care se grăbea să ajungă acasă.

Zilele trecute, fostul vicepremier a fost pus sub acuzare şi pentru ucidere din culpă, nu doar pentru abuz in serviciu.

Reporterii ziarului Adevărul au discutat cu Lucian Guran, fost şef al Poliţiei Capitalei, care a dezvăluit că, înainte de Gabriel Oprea, miniştrii de Interne nu foloseau motociclişti în coloane. Pentru diverse deplasări în interes de serviciu, miniştrii foloseau un autoturism – de la Circulaţie – pentru deschiderea drumului.

Ancheta a scos la iveală, până acum, faptul că Gabriel Oprea folosea coloana oficială frecvent, deşi nu avea dreptul. În calitate de ministru, el făcea în medie cinci deplasări zilnice, sau, după cum au afirmat procurorii , de 3 ori mai multe decât cele realizate în aceeaşi perioadă de seful statului şi de două ori mai multe decât cele ale prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform legii.

Fondatorul UNPR ar fi folosit antemergătorul şi atunci când mergea la coafor sau la restaurant, de aici acuzația de abuz în serviciu.

Audiați de anchetatori, polițiștii de la Rutieră au declarat că fostul ministru de interne nu făcea deplasări fără antemergător, le dadea mai multe trasee si nu le spunea decât in ultima clipă unde trebuie sa mearga, impunind si viteza cu care trebuiau sa circule. In seara de 20 octombrie 2015, polițistul Bogdan Gigină nu ar fi trebuit să iasa cu motocicleta pe ploaie si la o  temperatura mai mica de 10 grade Celsius.

Şefii de la Rutieră, cei care au autorizat escortarea ministrului cu motociclişti, nu au îndrăznit însă să refuze cererea lui Oprea, ştiut fiind modul autoritar în care se purta ministrul cu subalternii.

Cercetările au mai arătat că groapa săpată în asfalt, în care a căzut motociclistul, era prost semnalizată nefiind suficient de vizibilă. Deocamdată, in acest dosar anchetatorii nu au mai inculpat oficial alte persoane.

La un an de la tragedie, Ministerul de Interne a schimbat  modul în care sunt asigurate coloanele oficiale, deciziile fiind luate acum, centralizat, la nivelul unei brigăzi de la Poliţia Rutieră. În escortele oficiale sunt si acum folositi motocicliști, insa doar in situații impuse de protocol, cum ar fi  vizite ale unor șefi de stat și de guvern străini.

Potrivit ministrului Dragoș Tudorache, anul acesta, pentru escorte interne nu s-au mai folosit motocicliști.

 

 


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…