Confidenţialitate


Ultima zi de plată a taxelor și a impozitelor locale fără penalități


Ultima zi de plată a taxelor și a impozitelor locale fără penalități

Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la data de 30 septembrie vor suporta penalități de întârziere de 2% din cuantumul obligațiilor principale.

Acestea sunt calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.

În sectorul 1 al Capitalei, de exemplu, până la jumătatea lunii septembrie, aproape 60% dintre contribuabilii persoane fizice și-au achitat integral taxele și impozitele datorate bugetului local.

Pentru a reduce birocrația și a elimina cozile de la casierii, Primăria sectorului 1 a pus la dispoziția contribuabililor mai multe modalități moderne de plată: cea electronică prin internet banking, plata cu cardul și cea online prin ghișeul.ro.

 


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…