Confidenţialitate


UE a aprobat noi sanctiuni la adresa Rusiei


Uniunea Europeană a aprobat luni seara noi sancțiuni la adresa Rusiei însă punerea lor în aplicare se amână câteva zile.

Oficialii de la Bruxelles spun că vor să dea răgaz Moscovei să-și continuea eforturile de pace.

Potrivit noilor sancțiuni, investitorii din Uniunea Europeană nu vor mai putea să cumpere obligaţiuni sau acţiuni la companiile petroliere ruseşti şi nici să le acorde împrumuturi.

În acest fel, statul rus ar putea fi nevoit să investească mai mulți bani – ceea ce ar conduce la efecte economice negative pentru Federația Rusă.

Noul pachet de restricţii – aprobat, dar amânat pentru câteva zile – se adaugă măsurilor adoptate deja în vară.

Atunci a fost întocmită o listă cu 100 de cetăţeni ruşi şi ucraineni vizaţi de îngheţarea activelor şi interzicerea intrării în Uniunea Europeană.

Președintele Consiliului European Herman van Rompuy declară însă că dacă armistiţiul va fi de durată şi dacă vor începe negocieri de pace, statele europene sunt gata să renegocieze aceste sancţiuni.

Pe de altă parte și Moscova ar putea răspunde acestor măsuri.

Premierul rus Dmitri Medvedev avertiza că poate fi interzis accesul companiilor aeriene occidentale în spaţiul rusesc.


Ultimele stiri
Buget 2026. În plenul Parlamentului au început dezbaterile pe articole

Buget 2026. George Simion, în plenul Parlamentului: Robin Hood, care ia de la bogați și dă la săraci,…

Buget 2026. Sorin Grindeanu, în plenul Parlamentului: Bugetul României trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru…

Buget 2026. Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: Este un buget care spune oamenilor adevărul

Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul asigurărilor sociale pe 2026, aprobat de comisiile reunite de buget-finanțe

Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului: Liderii grupurilor parlamentare se reunesc de la 21:00

Cinci state europene și Japonia sunt pregătite să colaboreze pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează după decizia Coaliției de a amâna plata drepturilor câștigate în instanță…

Florin Manole, după ce s-a găsit o formulă prin care pachetul social să fie susţinut de coaliţie: S-a…