Confidenţialitate


UDMR va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă


UDMR va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moțiunea de cenzură, pentru că vrea să sancționeze „incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Uniunea va avea o contribuție la textul moțiunii de cenzură primit de la reprezentanții PNL.

„Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut niște sugestii. Am avut, marți, o întâlnire cu ei și dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea și noi o contribuție la acel text al moțiunii. Dacă rămâne așa, atunci vom semna și textul moțiunii și vom vota moțiunea de cenzură săptămâna viitoare. Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moțiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancționa, politic, prin vot, Guvernul. Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute și, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă și politică a Guvernului de a opri anunte manifestații și prezențe în Valea Uzului. Este o sancțiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, contribuția UDMR la textul moțiunii de cenzură se referă la situația creată în Valea Uzului și legalitatea intervențiilor Primăriei Dărmănești.

„E o chestiune despre ce s-a întâmplat acolo. Și a doua intervenție în text a UDMR este legată de OUG care privește alegerea prin vot direct a președinților de consilii județene. Noi spunem că nu prin OUG se reglementează legislația electorală, nu este de acceptat să schimbi regulile prin OUG fără nicio dezbatere parlamentară. Contribuțiile noastre au fost acceptate de PNL și de USR”, a afirmat Kelemen Hunor.

Partidele de opoziție ar putea depune, miercuri, moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, potrivit anunțului făcut de liderul PNL Ludovic Orban.

Ulterior înregistrării la secretariat, ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului ar putea fi convocate pentru a stabili calendarul dezbaterii și votului în plenul reunit.


Ultimele stiri
Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…