Confidenţialitate


Tulcea: Capelă cuprinsă de flăcări azi-noapte. Au fost afectate icoane, obiecte de mobilier și tablouri


Tulcea: Capelă cuprinsă de flăcări azi-noapte. Au fost afectate icoane, obiecte de mobilier și tablouri

Sursa foto: ISU Tulcea

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută la o capelă aflată în curtea unei Biserici din municipiul Tulcea. Focul, spun pompierii, ar fi pornit de la o sursă de foc deschis din interior.

Incendiul s-a produs după ora 01:00 și a  fost observat de o patrulă de jandarmi care, la momentul izbucnirii flăcărilor la capelă trecea prin cartierul repsectiv. Până la sosirea pompierilor au încercat să limiteze propagarea flăcărilor cu stingătoarele aflate în dotarea autospecialei de patrulare și în curtea Bisericii.

Ulterior, 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta la intrarea în capelă, care este folosită pe timpul iernii și ca loc pentru susținerea slujbelor religioase, dar și la acoperișul acesteia. Pompierii au reușit să salveze mare parte din bunurile aflate în interior. Au fost afectate de flăcări câteva obiecte de mobilier, icoane și tablouri aflate la intrarea în lăcaș, o parte din acoperiș și o alta din tavan.

Cauza probabilă de producere a incendiul este focul deschis în spații închise.


Ultimele stiri
Proiect de modificare a Legii Curții Constituționale, depus în Parlament de doi liberali. Raluca Turcan: „În ultimii ani,…

Marii câștigători ai Premiilor Grammy 2026. Trofeul pentru albumul anului i-a fost oferit lui Bad Bunny, un rapper…

Vreme geroasă la început de februarie în peste jumătate de țară. Temperaturi de -15 grade în nordul Moldovei

Opinii contrare la MAI față de subiectul interzicerii rețelelor sociale pentru adolescenții sub 15 ani. Ministrul Predoiu nu…

Vâlcea: Cursuri suspendate în trei școli din comuna Păușești-Otăsău, din cauza ninsorilor  | AUDIO

Sibiu: Incendiu izbucnit pe autostrada A1, la un TIR încărcat cu grâu

PSD vrea ca pachetul de relansare economică și pachetul de solidaritate să fie adoptate în regim de urgență.…

Brașov: Incendiu la Spitalul Militar. A luat foc un container cu materiale sanitare | VIDEO

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din 15 județe și pe autostrăzile A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea…

Document | Avocata liberală Adriana Georgescu, prinsă în flagrant că lua mită 60.000 de euro, a fost Secretar…