Confidenţialitate


Tudorel Toader: ”Proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată”


Tudorel Toader: ”Proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată”

După ce mai mulți infractori au comis noi delicte în urma eliberării conform legii privind recursul compensatoriu, Tudorel Toader afirmă că vinovată ar fi guvernarea tehnocrată.

„Simple precizări: În repetate rânduri, am arătat următoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componența anterioară) l-a avizat și a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce am devenit ministru și că studiul de impact nu se face după ce legea intra în vigoare!”, a scris Tudorel Toader, pe contul său de Facebook.

În decembrie 2017, când ministrul a avansat în spațiul public ideea că nu ar avea vreo responsabilitate în adoptarea și aplicarea legii privind recursul compensatoriu, fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, preciza că proiectul inițial a fost modificat substanțial de noul legislativ.

„Recursul compensatoriu. Precizările mele de tehnocrat. Proiectul a fost modificat în mod fundamental în Parlament, şi anume: s-a extins beneficiul compensatoriu de la 3 zile pentru fiecare 30 zile consecutive executate în condiţii neconforme la 6 zile pentru fiecare 30 zile, chiar dacă nu sunt consecutive; s-a extins fără verificarea riguroasă a fiecărui caz, pentru a stabili că au fost condiţii neconforme de detenţie; s-a extins condiţia de 3 mp la 4 mp. Am scris pe 24 octombrie 2017 despre aceste lucruri. Şi am avertizat ce urmează”, explica Raluca Prună, în 2017.

Deținuții violenți să nu mai fie eliberați în baza recursului compensatoriu

Reacția ministrului Tudorel Toader vine într-o perioadă în care crește numărul infracțiunilor comise de cei eliberați în baza legii.

După încă o nouă crimă comisă de un recidivist eliberat în baza legii recursului compensatoriu, deputatul PNL Florin Roman anunță că va depune un proiect de lege care să nu mai permită eliberarea celor violenți înainte de ispășirea integrală a pedepsei.

Între timp,  Uniunea Salvați România a nunțat că inițiază abrogarea legii recursului compensatoriu.

Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei Tudorel Toader declara că, în ultimul an, 13.000 de infractori au fost eliberaţi mai devreme din închisori.

Angajaţii din penitenciare avertizează că, statistic, rata de recidivă este de 70 la sută, spune la Europa FM liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor Sorin Dumitrașcu.

„Ne așteptăm ca acești 10.000 din cei peste 13.000 de foști deținuți să se întoarcă în penitenciar. Asta înseamnă că vom avea cel puțin peste 20.000 de victime, dacă ne gândim că fiecare infracțiune va avea o victimă sau măcar o victimă. ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iar problemele nu se opresc aici, avertizează sindicaliștii.


Ultimele stiri
Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților