Confidenţialitate


Trenurile suspendate vor reveni în circulație după ce CFR SA și CFR Călători au ajuns la un acord pentru plata datoriilor


Trenurile suspendate vor reveni în circulație după ce CFR SA și CFR Călători au ajuns la un acord pentru plata datoriilor

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

CFR Infrastructură a anunțat că trenurile CFR Călători care au fost susprndate vor reveni în circulație conform programului obișnuit, după ce cele două companii feroviare au ajuns la un acord privind sumele restante, în cuantum de aproape 80 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, în urma dialogului dintre conducerile celor două instituții s-a convenit asupra unui plan comun pentru achitarea sumelor datorate, prin plăți directe și compensarea creanțelor reciproce, conform prevederilor legale.

Ca urmare, măsura privind suspendarea temporară a circulației trenurilor operate de CFR Călători a fost anulată, iar traficul feroviar se desfășoară normal.

Reprezentanții CFR SA transmit că soluția a fost posibilă datorită colaborării și disponibilității manifestate de ambele conduceri, subliniind angajamentul instituției de a gestiona cu responsabilitate situațiile care pot afecta infrastructura feroviară.

Compania Națională de Căi Ferate își reafirmă, de asemenea, responsabilitatea față de angajați, parteneri și publicul călător, asigurând că va monitoriza respectarea angajamentelor de plată asumate de CFR Călători, pentru a preveni situații similare în viitor.

CFR SA menționează că rămâne consecventă principiilor de transparență, stabilitate financiară și parteneriat strategic în menținerea funcționării sigure și eficiente a infrastructurii feroviare naționale.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…