Confidenţialitate


Transelectrica explică avaria care a afectat zona de nord-vest a țării


Transelectrica explică avaria care a afectat zona de nord-vest a țării

O pană de curent a afectat vineri mai multe localități din nord-vestul României.

”Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări.

La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării.

Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45.

Cauzele și condițiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate și identificate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa – ENTSO-E”, precizează Transelectrica, prin intermediul unui comunicat transmis Europa FM.

Printre cei afectați azi de avarie s-a aflat și Combinatul Azomureş, care a anunţat că un nor de culoare brun-roşcat a fost degajat în zona platformei din cauza opririi de urgenţă a unor instalaţii, în urma unei avarii din sistemul naţional de transport al energiei electrice.

„Avaria din sistemul naţional de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalaţii de pe platformă. Oprirea s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă. (…) O întrerupere neaşteptată a energiei electrice din sursă externă a determinat oprirea/punerea în siguranţă a instalaţiilor de pe platforma Azomureş.

Drept urmare, în zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun/roşcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalaţiile de producere a acidului azotic”, a transmis Azomureş, pe Facebook.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează