Confidenţialitate


TIFF 2020 se va reprograma


TIFF 2020 se va reprograma

Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 29 mai – 7 iunie, va fi reprogramată, anunță organizatorii într-un comunicat trimis Europa FM.

”Am sperat, până în ultima clipă, că va fi posibil să ne vedem cu toții pe 29 mai, în Cluj, că ne vom întreba dacă plouă sau nu la deschidere (pentru a 19-a oară!) și că ne vom bucura de 10 zile de filme, concerte și multe dintre surprizele pe care le-am pregătit intens în ultimele săptămâni.

În tot acest timp, am urmărit cu atenție evoluția situației din țară, dar și din restul lumii, unde mari festivaluri au fost amânate sau chiar anulate. Întreaga industrie de film se confruntă cu incertitudini, însă două lucruri ne sunt clare, în acest moment: ediția cu numărul 19 nu mai poate avea loc între datele anunțate, 29 mai – 7 iunie, dar și faptul că nu ne vom da bătuți și vom găsi o soluție să umplem de energie bună orașul, așa cum o facem de atâția ani.

O decizie privind noile date depinde de multe variabile – cel mai probabil, vom putea anunța în ce perioadă se va reprograma TIFF 2020 abia peste câteva săptămâni. Planurile noastre vor ține cont de restricțiile impuse pentru binele tuturor, ne vom adapta din mers, cu gândul că ne vom revedea curând.

Dacă v-ați înscris proiectele în unul dintre programele noastre (Transilvania Pitch Stop, Bursa Alex. Leo Șerban, Competiția Locală etc.), ele rămân valabile pentru ediția reprogramată.

Dacă ați cumpărat deja bilete și abonamente, aveți posibilitatea de a vă recupera banii – vă suntem recunoscători că ați inclus TIFF în planurile voastre. În aceeași măsură, le vom fi recunoscători tuturor celor care aleg să ne susțină în aceste momente complicate și să le păstreze pentru TIFF 2020, cu toate modificările pe care ni le impun vremurile incerte prin care trecem cu toții”, transmit organizatorii TIFF 2020.


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…