Confidenţialitate


Theodor Paleologu: „Să vedem câte țări din Commonwealth vor mai face parte din structură odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a” | VIDEO


Theodor Paleologu: „Să vedem câte țări din Commonwealth vor mai face parte din structură odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a” | VIDEO

Moartea Reginei Elisabeta a II-a generează, printre altele, și o dezbatere privind țările din Commonwealth. Istoricul Theodor Paleologu a spus, în emisiunea România în Direct, că rămâne de văzut care dintre statele membre vor mai face parte din această structură odată cu instaurarea unui nou monarh, regele Charles al III-lea.

Cert este că lumea va vorbi despre ultima sută de ani ca fiind drept „secolul Reginei Elisabeta a II-a”, a spus Theodor Paleologu, la Europa FM, întrebat despre cum vede domnia monarhului britanic:

„Cu o mare admirație, admirație nu doar pentru persoana Reginei Elisabeta, cât admirație pentru instituția monarhiei britanice, care a încarnat-o cu atâta profesionalism. Vorbim de una dintre cele mai lungi domnii din istorie, cea mai lungă domnie din istorie este a lui Ludovic al 14-lea, care a domnit 72 de ani. (…) Vorbim de secolul reginei Elisabeta, așa cum se vorbește în Franța de secolul lui Ludovic al 14-lea așa se va vorbi și despre secolul Reginei Elisabeta.”

În schimb, moartea Reginei Elisabeta a II-a ar putea schimba componența Commonwealth-ului, este de părere istoricul:

„Viitorul este puțin incert pentru că mă întreb dacă anumite țări care o aveau pe regină ca suveran vor continua în viitor. Cred că este o întrebare pe care mulți și-o pun, dacă anumite componente ale Commonwealth-ului vor rămâne parte a Commonwealth și dacă nu cumva persoana Reginei Elisabeta le ținea în Commonwealth.”

Noul monarh britanic, Regele Charles al III-lea, este un prieten al României, un om foarte inteligent, cu o personalitate pe măsură, a mai spus Theodor Paleologu în emisiunea România în Direct:

„Cred că este o personalitate extraordinară, de o foarte mare inteligență, de un spirit extraordinar și nu în ultimul rând un mare prieten al României. Să nu uităm că este unul dintre cei mai mari prieteni ai României din afara țării noastre. Aș spune că dintre șefii de stat, acum va deveni rege, este cel mai mare prieten al României, trebuie să consțientizăm acest lucru, e un om căruia îi place să stea în țara noastră.”

Urmăriți în continuare emisiunea România în Direct:

Citește și: Cristian Pîrvulescu, despre Regina Elisabeta: „Un asemenea respect față de rolul politic al monarhului o să vedem foarte rar” | VIDEO

Foto: Shutterstock

 


Ultimele stiri
Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO