Confidenţialitate


Tensiuni în Parlamentul din Republica Moldova


Tensiuni în Parlamentul din Republica Moldova

La Chişinău, era aşteptată, sâmbătă, dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Preşedintele a refuzat să pună în aplicare hotărâre, însă, parlamentarii opoziţiei au convocat, totuşi, o şedinţă. Igor Dodon a spus că o va face luni, după consultarea partidelor.

Orice decizie care va fi luată în această şedinţă, va fi, însă, nulă, avertizează Curtea Constituţională.

Şedinţa are loc pe întuneric, pentru că în clădirea Parlamentului a fost oprită furnizarea energiei electrice.

Parlamentul Republicii Moldova ar fi trebuit să fie dizolvat pentru că nu a devenit funcţional în 90 de zile de la validarea alegerilor.

Termenul a expirat.

În şedinţa de sâmbătă ar urma să fie alese conducerea și organele de lucru ale Parlamentului, dar și lista cu membri Guvernului.

Numai că a fost emisă o nouă decizie a Curţii Constituţionale, care spune că orice act adoptat de parlament va fi nul.

Practic, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, sâmbătă, în urma unei sesizări depuse de deputaţii Partidului Democrat (PDM) Sergiu Sârbu şi Vladimir Cebotari, că actualul Parlament nu mai are dreptul să își desfăşoare activitatea, întrucât mandatul său se consideră expirat.

Curtea notează ca ‘Preşedintele ţării este obligat, neîntârziat, să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor de dizolvare, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate’.


Ultimele stiri
Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează