Confidenţialitate


SUA și NATO vor trimite săptămâna aceasta un răspuns la solicitările Moscovei dar se pregătesc și de eventuale sancțiuni | AUDIO


SUA și NATO vor trimite săptămâna aceasta un răspuns la solicitările Moscovei dar se pregătesc și de eventuale sancțiuni | AUDIO

Statele Unite și NATO au anunțat că vor trimite Rusiei, în această săptămână, răspuns la solicitările avansate de Moscova în luna decembrie. Printre acestea se află cererea ca Alianța să nu se mai extindă către Est și să se retragă din România și Bulgaria.

În paralel, Washingtonul lucrează atât la pachetul de eventuale noi sancțiuni, posibil, inclusiv pentru Vladimir Putin, dar și la un plan de alimentare cu energie a Europei, în caz că Moscova taie aprovizionarea cu gaze.

Scretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat la CNN că, în partea a doua a acestei săptămâni, Alianța va trimite un răspuns scris la Moscova:

“Vom trimite acest răspuns în paralel cu Statele Unite pentru că ele au primit un draft de tratat din partea Rusiei, în același timp cu cel primit de noi, care este similar.

Suntem gata să discutăm, și vom scrie asta în document, despre controlul armelor, demilitarizare, transparența acțiunilor miltare, reducerea riscurilor și alte aspecte care țin de securitatea Europei.

Și de asemenea, suntem gata să ascultăm îngrijorările Rusiei.

Dar nu suntem dispuși să compromitem principiile de bază, inclusiv dreptul fiecărei națiuni europene de a-și alege drumul pe care vrea să meargă  și aranjamentele de securitate la care vrea să adere”.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a anunțat că nu va avea obiecții la răspunsurile pe care SUA și NATO le vor trimite Rusiei.

Între timp, președintele SUA a anunțat că Washingtonul este pregătit să-i aplice sancțiuni inclusiv președintelui Rusiei, ceea ce Kremlinul a calificat ca fiind o măsură distructivă politic, în niciun caz dureroasă.

Moscova insistă în continuare că nu va ataca Ucraina, dar aduce tot mai multe trupe aproape de țara vecină și intensifică exercițiile militare.

În acest context, Statale Unite au început discuțiile cu mari producători de combustibili, alții decât Rusia, din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia, pentru a compensa o eventuală întrerupere a alimentării cu gaze a Europei de către Federație.

Emirul Qatarului va merge la Casa Albă săptămâne viitoare, pentru discuții cu Joe Biden, pe această temă, anunță agenția Reuters.

Qatarul este unul dintre cei mai mari producători de gaz lichefiat din lume.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Anca Grădinaru

Citește și: Ministrul Apărării, înainte de CSAT: „Nu se pune problema de a trimite soldați sau echipamente în Ucraina” | AUDIO


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează