Confidenţialitate


SUA: Cei mai mulți americani, solidari cu demonstrațiile contra rasismului


SUA: Cei mai mulți americani, solidari cu demonstrațiile contra rasismului

Majoritatea americanilor sunt solidari cu protestele care au loc la nivel naţional în SUA în legătură cu moartea în arestul poliţiei a unui bărbat de culoare neînarmat şi dezaprobă reacţia preşedintelui Donald Trump la tulburări, relevă un sondaj de opinie Reuters/Ipsos.

Demonstraţiile, dintre care unele au devenit violente, au început săptămâna trecută. La 25 mai, un poliţist din Minneapolis a fost filmat apăsându-l cu genunchiul pe gât pe George Floyd timp de aproape nouă minute, chiar şi după ce victima a părut să îşi piardă cunoştinţa. Poliţistul a fost inculpat pentru omor.

Conform sondajului efectuat luni şi marţi, 64% dintre americani adulţi “sunt solidari cu persoanele care protestează acum”, în timp ce 27% şi-au exprimat dezaprobarea şi 9% s-au declarat indecişi.

Cifrele relevă riscurile politice pentru Donald Trump, care a adoptat o poziţie dură faţă de proteste şi a ameninţat să desfăşoare armata pentru a combate violenţele. Liderul republican de la Casa Albă se va confrunta cu democratul Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Peste 55% dintre americani au spus că dezaprobă modul în care Trump gestionează protestele. Numai o treime aprobă acţiunile sale în contextul manifestaţiilor, un procent sub nivelul de aprobare, de 39%, a activităţii sale generale ca preşedinte.

Un alt sondaj Reuters/Ipsos arată că avansul lui Biden în faţa lui Trump în rândul votanţilor înregistraţi a crescut la 10 puncte procentuale, cea mai mare diferenţă de când fostul vicepreşedinte a devenit în aprilie probabilul candidat al Partidului Democrat la Casa Albă.

Astfel, 47% dintre votanţii înregistraţi spun că intenţionează să voteze cu Biden la scrutinul de la 3 noiembrie, comparativ cu 37% pentru Trump.

De două ori mai mulţi votanţi independenţi au spus că dezaprobă reacţia lui Trump la proteste. Chiar şi printre republicani, numai 67% au afirmat că aprobă felul în care el a răspuns la situaţia actuală, un procent semnificativ mai mic decât nivelul de 82% care apreciază activitatea sa în general la Casa Albă.

Sondajul Reuters/Ipsos privind protestele a fost realizat online, în engleză, în întreaga ţară şi a adunat răspunsuri de la 1.004 americani adulţi. Marja de eroare a sondajului este de plus/minus 4 puncte procentuale.

Realizat tot luni şi marţi, sondajul privind activitatea generală a lui Trump şi alegerile din noiembrie a adunat răspunsuri de la 1.113 americani adulţi şi are o marjă de eroare de plus/minus 3 puncte procentuale.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează