Cu o zi înainte de a împlini 100 de ani, președintele de onoare al Partidului Național Liberal, Mircea Ionescu Quintus,…
Cristina Neagu spune că nu se aștepta să fie recompensată și anul acesta cu titlul de cea mai bună handbalistă…
Marile concerte nu se rezumă doar la o acustică impresionantă. Un fundal superb amplifică experiența unui spectacol de neuitat, iar…
Percheziţii la societatea de transport local URBIS Baia Mare, instituţie care se află în subordinea Primăriei Municipiului. La Secţia de…
Membrii unui clan de cămătari care acționau în județele Timiș și Suceava au fost ridicați, în această dimineață, de procurorii…
La secol și jumătate de la nașterea lui Grigore Antipa, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță lansarea unui…
Palatul Cantacuzino din Bucureşti, care găzduieşte Muzeul Naţional ”George Enescu”, precum şi Casa memorială ”George Enescu” vor intra în curând…
Cântăreţul Nat King Cole, pe numele său real Nathaniel Adams Coles, s-a născut în Montgomery, Alabama, Statele Unite ale Americii, pe 17…
În ultimii doi-trei ani, tensiunile din țara nord-africană i-au determinat de turoperatorii români să scoată Egiptul din cataloage. Însă, din…
Bistrițeanul Tiberiu Uşeriu a câştigat a doua oară consecutiv ultra-maratonul Arctic, cea mai grea competiție de acest gen din lume.…
Cântăreţul britanic Ed Sheeran va susţine un concert pe scena principală a festivalului Glastonbury, potrivit BBC. Ed Sheeran va cânta în cea de-a…