Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a…
Menținerea unității și stabilității trebuie să fie obiectivul principal al UE, subliniază președintele Klaus Iohanis, prezent la Roma, la aniversarea…
Fundaşul echipei Napoli, Vlad Chiricheş, va fi căpitanul reprezentativei României la meciul cu Danemarca, de mâine, de pe Cluj Arena,…
Gimnasta Cătălina Ponor a câştigat medalia de argint în finală la bârnă, la Cupa Mondială de la Doha. Cătălina Ponor…
Menținerea unității și stabilității trebuie să fie obiectivul principal al Uniunii Europene, a subliniat președintele Klaus Iohannis, prezent la Roma,…
Negocierile dintre sindicatele politiștilor și cei ai Ministerului de Interne s-au încheiat, fără un rezultat concret. Cele doua părți au…
Încă 3 săptămâni mai au de așteptat părinții pentru ca vaccinul hexavalent pentru bebeluși să ajungă în cabinetele medicilor de…
Meteorologii anunță risc însemnat de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac,…
Din această noapte se schimbă vremea: vin ploile și vântul puternic în toată ţara. Avertizarea meteo este valabilă până luni…
Cel mai lung interviu live difuzat vreodată de Europa FM a durat două ore. Maestrul Florin Piersic a vorbit cu…
La Roma, a fost semnată o declarație solemnă, după 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al Uniunii în…