Confidenţialitate


Klaus Iohanis l-a invitat din nou pe Papa Francisc în România; a părut interesat


Klaus Iohanis l-a invitat din nou pe Papa Francisc în România; a părut interesat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră”.

„În afară de un schimb de amabilităţi protocolare care se fac cu aceste ocazii, i-am reiterat invitaţia mea pe care am făcut-o în 2015 când am avut o vizită oficială, de a vizita România în 2018.

Am reiterat această invitaţie pe care am făcut-o cu o săptămână înainte şi în forma protocolară scrisă.

De la început a părut foarte interesat şi sunt convins că se vor face toate demersurile şi, dacă va fi posibil, eu cred că va veni”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat ce a discutat cu Papa Francisc în cadrul întrevederii pe care au avut-o.

Şeful statului a participat la Roma la Summit-ul aniversar al UE, care vineri seara a fost precedat de o primire a tuturor şefilor de stat şi de guvern de către Papa Francisc.

În urmă cu aproape doi ani, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Vatican.
Preşedintele s-a întâlnit atunci pentru prima oară cu Papa Francisc, adresându-i acestuia invitaţia de a veni în România. Recent, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea dădea ca sigură vizita Papei, deși nu există un răspuns din partea Vaticanului.
În anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită istorică în România, prima a unui Suveran Pontif în ţara noastră, fiind şi prima oară când Papa Ioan Paul al II-lea mergea într-o ţară cu populaţie majoritar ortodoxă.

Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează