Confidenţialitate

Starea de alertă, decretată la nivel naţional pentru 30 de zile | VIDEO

La finalul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, ministrul Afacerilor Interne a anunțat că, începând de vineri, România intră în stare de alertă pentru următoarele 30 de zile.

La 15 mai, încetează ajung la final cele două luni de stare de urgență, măsură instituită în contextul epidemiei de nou coronavirus (SARS-CoV-2).

Portul măștii de protecție facială devine obligatoriu în spațiile închise.

“Având în vedere analiza și propunerile formulate de grupul tehnico-științific pentru gestionarea bolilor pe teritoriul României, luând în considerare persistența unui număr mare de persoane infectate la nivel național, în temeiul actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul adoptă prezenta hotărâre:

Articolul 1: Din 15 mai, se declară starea de alertă la nivel național pentru 30 de zile

Articolul 2: Măsurile de prevenire și control al infecțiilor sunt prevăzute în anexă

Articolul 3: Regulile de desfășurare a unor activități care necesită măsuri de protecție sanitară se adoptă de ministrul Sănătății

Articolul 4: Autoritățile locale și centrale emit acte normative și administrative potrivit normelor de competență și domeniilor pe care le gestionează

Articolul 5: Hotărârea se va publica în Monitorul Oficial, alături de Anexa cu măsurile restrictive”, a declarat Marcel Vela.

“O măsură importantă este că, din 15 mai, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport, la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție. Instituțiile publice și operatorii privați au obligativitatea organizării muncii. Să ia măsuri pentru asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, decalarea programului de lucru pentru entitățile cu peste 50 de salariați, astfel încât terminarea programului să se desfășoare la intervale de o oră, pe parcursul a trei ore”, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

“Accesul organizat astfel încât să fie 4 metri pătrați și 2 metri distanță între clienți și persoanele din magazine. Cine are 37,3 grade Celsius temperatură nu poate intra. Rămâne suspendată servirea mesei în localuri, restaurante, cafenele, terase. Sunt exceptate, ca și înainte, activitățile de preparare a hranei și comercializare a băuturilor alcoolice și non-alcoolice acolo unde nu este nevoie intrarea în incintă”, a adăugat Raed Arafat.

“Se reia activitatea cabinetelor stomatologice pentru cazurile care nu sunt urgente. Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii care nu sunt urgente, cu condiția organizării astfel încât consultațiile să nu presupună ca pacienții să aștepte. Se instituie din 15 mai, pentru toate persoanele care vin din străinătate, măsura izolării la domiciliu, împreună cu familia. Pentru cei care nu pot face acest lucru sau nu vor să-și expună familia, pot solicita carantinare instituționalizată din partea autorităților”, a mai spus secretarul de stat.

“Carantinările instituite pe timpul stării de urgență, care nu au fost ridicate, se mențin în continuare. Se mențin închiderile unor frontiere de stat, cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri și a traficului de marfă. Din 15 mai, este permisă circulația în afara locuinței, în interiorul localităților, în grupuri mai mici de 3 persoane, fără declarații. Se pot redeschide parcurile, cu excepția locurilor de joacă pentru copii. Se poate ieși din localitate pentru deplasare în scop profesional, scop umanitar, realizare de activități agricole, deplasare pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate, deplasare pentru programe din centre de tratament, deplasare pentru îngrijirea unei rude sau a unei persoane aflate în întreținere, decesul unui membru al familiei. Se menține măsura suspendării cursurilor, iar din 2 iunie se pot face activități de pregătire pentru examene”, a completat Raed Arafat.

“De la miezul nopții, România trece în stare de alertă. Suntem pe o pantă ușor descendentă, cu număr de cazuri noi relativ în scădere, cu număr crescut de vindecări. Rămânem cu precauții, cu reguli. Apar măsuri de relaxare, se reiau anumite activități. Aceste activități urmează anumite reguli de desfășurare”, a declarat ministrul Sănătății. Nelu Tătaru a anunțat reluarea sporturilor individuale sau a cantonamentelor și reluarea, din 2 iunie, a pregătirii elevilor din clasele a 8-a, a 12-a, a 13-a.

Totodată, se redeschid hotelurile, muzeele și saloanele de îngrijire corporală.

În plus, se reiau slujbele religioase în curțile bisericilor și se redeschid hotelurile.

“Pacienții cu COVID pot merge la stomatolog în cabinete special desemnate”, a precizat ministrul Sănătății.

“Rămânem în pandemie, cu spitale de fază unu, fază 2 și suport COVID-19. Suntem în desfășurarea unei patologii pe care nu trebuie s-o scăpăm din mână. Să nu uităm de precauții și de reguli. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da și măsura continuării cu alte relaxării sau corectarea dacă avem o creștere a numărului de infecții sau decese”, a mai spus Nelu Tătaru.

Știrea se actualizează

Legea care stabilește restricțiile pentru starea de alertă a fost votată de parlamentari, miercuri seara, cu 258 de voturi „pentru”.

Aceasta intră în vigoare de luni, motiv pentru care a fost necesară o ordonanță de urgență care să acopere normele legislative pentru intervalul 15-18 mai.

Spre deosebire de starea de urgență, pe perioada stării de alertă nu vor mai fi închise mall-urile mai mici de 15.000 de metri pătrați, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.

De asemenea, autoritățile vor putea face achiziții prin încredințare directă, fără licitație, și vor putea interzice mitingurile, demonstrațiile, concertele sau a alte tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și întrunirile de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

Vor putea fi luate măsuri privind restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în anumite locuri, ieșirea sau intrarea din sau în anumite zone, restrângerea sau interzicerea transporturilor, închiderea frontierei, limitarea sau suspendarea unor activități economice.

Nu în ultimul rând, poate fi luată măsura evacuării temporare a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată.

Reamintim, joi, președintele Iohannis a mulțumit românilor pentru efortul depus în ultimele două luni, pe timpul stării de urgență, și a făcut apel la aceștia să respecte în continuare măsurile impuse de autorități.

Șeful statului a subliniat că distanțarea socială, munca de acasă, respectarea normelor de igienă, purtatul măștii sunt esențiale pentru a continua lupta anti-epidemică.

“Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr în creștere de infectări, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență”, a adăugat președintele.

Totodată, Iohannis a făcut referire și la informațiile din spațiul public potrivit cărora, până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului privind starea de alertă, nu va mai fi în vigoare nicio restricție de circulație: “Politicieni iresponsabili alimentează ideea de vid legislativ. Nu vor urma trei zile fără reguli”.