Confidenţialitate


Stagii de practică mai mari și o vacanță de Crăciun de trei săptămâni pentru studenții Politehnicii


Stagii de practică mai mari și o vacanță de Crăciun de trei săptămâni pentru studenții Politehnicii

Studenții Universității Politehnica București au început noul an universitar mai devreme ( 25 septembrie), dar vor avea o vacanță de trei săptămâni în perioada sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, și stagiile de practică vor fi mai ample, a declarat luni rectorul UPB, Mihnea Costoiu.

Potrivit rectorului, a fost luată decizia de a începe anul universitar mai devreme atât din dorința de a-i sprijini pe tineri, care în acest fel vor avea o vacanță de iarnă de trei săptămâni, cât și din solicitarea companiilor care lucrează cu Universitatea.

„Perioada de practică în anul viitor va fi mai amplă, mai mare și un număr foarte mare de companii și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini studenții noștri în practică. Toți studenții anului III vor avea trei luni de practică în companii, integral în companii și, în conformitate cu înțelegerile companiillor”, a precizat Costoiu.

El a anunțat că acest an este primul, după 1989, când UPB ajunge la 33.000 de studenți.

„ Am ajuns la 33.000 de studenți în universitate. Cererea fantastică este în IT. Pentru o schimbare în acești ani se caută și inginerii din industriile care nu aveau căutare: industria chimică, mecanică, industria materialelor. Anul acesta, până în acest moment, avem peste 12.000 de locuri de muncă oferite studenților din universitatea noastră la o generație de circa 3.000 de absolvenți”, a mai arătat rectorul.


Ultimele stiri
Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează