Confidenţialitate


Sprijin financiar de 700 de lei pentru plata facturilor la energie. Cine poate primi ajutorul și când vor fi livrați banii | AUDIO


Femeie care numără bani românești

Ajutor de 700 de lei pentru plata facturii la curent, gaze ori întreținere, acordat o singură dată pe sezon rece. Guvernanții se pregătesc să aprobe mult anunțatul program de sprijin cu bani europeni susținut cu sume din Fondul de Coeziune aflat la dispoziția României.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Persoana care are contract la un furnizor de curent, spre exemplu, va primi ajutorul o singură dată 700 de lei pentru un sezon rece, adică pentru a acoperi o parte din facturile primite din noiembrie până în martie. Condiția este să aibă venitul sub 2000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Banii ajung la beneficiari spre finalul lui ianuarie, începutul lui februarie

„Pentru anul în curs, suma va fi alocată și va fi, practic, acordată beneficiarilor spre finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Ajutorul ar putea să meargă, însă, direct la companiile furnizoare. Și să fie scăzut din facturile clienților care se vor încadra în plafoanele stabilite pentru acest ajutor. Este o variantă analizată acum de guvernanți. Cabinetul de miniștri urmează să stabilească exact modul de acordare.

Ionuț Stroe: Banii trebuie să meargă la companiile furnizoare de electricitate sau agent termic

„Acești bani să poată fi folosiți sub forma unui mandat care să fie transmis furnizorului de electricitate sau energie sau lemne sau agent termic”, a adăugat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

4 milioane de persoane ar putea primi ajutorul de 700 de lei pe sezon rece – estimează guvernanții.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Supraimpozitarea contractelor part-time, menținută de Parlament. Ludovic Orban: „Nu are nicio justificare economică și socială” | AUDIO


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează