Confidenţialitate

Incident la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Un elev a folosit spray iritant, posibil paralizant în școală. 25 de elevi, transportați la spital. A fost deschis dosar penal | VIDEO

Incident la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, de pe bulevardul Basarabia din București. În incinta cladirii a fost utilizat un spray iritant, posibil paralizant. În urma evenimentului, mai mulți elevi au acuzat stare de rău. 25 dintre au ajuns la două spitale din Capitală, iar alți 33 au fost evaluați.

UPDATE 08:15. Elevul care a folosit sprayul lacrimogen, plasat sub control judiciar

Elevul de 15 ani din București care a folosit un spray lacrimogen în școală a fost plasat aseară sub control judiciar pentru 60 de zile.

UPDATE 15:54. Polițiștii au deschis dosar penal

În cauză a fost întocmit dosar penal, din oficiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și „lovire sau alte violențe”.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Școlară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

UPDATE 12:28. 33 de copii sunt evaluați de medici

Un număr total de 33 de copii sunt evaluați de medici în urma intrării în contact cu sprayul iritant, posibil paralizant. 25 dintre ei au fost transportați la spital, după cum urmează: 14 la „Grigore Alexandrescu” și 11 la „Marie Curie”.

UPDATE 12:05. 29 de copii sunt evaluți medical

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU B-IF: „Am fost anunțați că a fost spray iritant, posibil paralizant pe holul clădirii, fapt care a determinat ca un număr foarte mare de copii să intre în contact cu acest gaz degajat în spațiul închis. În acest moment se fac verificări în interior, adică se ventilează spațiile, prin deschiderea ferestrelor. Evident că au fost evacuați și copiii. Este o clădire destul de mare ca și număr de săli de clasă și împreună cu personalul administrativ și conducerea colegiului am evacuat toți copiii din școală.”

Până în acest moment, au fost transportați la spital 25 de elevi: 11 dintre ei au ajuns la Spitalul „Marie Curie” si 14 dintre aceștia la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. De asemenea, 29 de copii sunt în evaluare medicală, transmite ISU B-IF.

UPDATE. 11:43. Poliția Capitalei: Cel care a folosit sprayul iritant-lacrimogen ar fi un elev de 15 ani

Astăzi, 13 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, de către directorul unei instituții de învătământ, prin apel 112, în jurul orei 10.00, cu privire la faptul că, în incinta unei școli din Sectorul 2, un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât și la intrarea în instituție.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un elev, în vârstă de 15 ani.

De asemenea, mai mulți elevi primesc îngrijiri medicale de către echipe de prim-ajutor sosite la adresă.

La acest moment intervenția se află în dinamică.

Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Siguranță Școlară, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Poliția municipiului București.

Știre inițială

Până în acest moment au fost evaluați medical 15 elevi și s-a luat decizia ca 5 dintre aceștia să fie transportați la spital. Alți elevi sunt în autospeciala pentru victime multiple și urmează să fie transportați la spital.

Acțiunea de evaluare medicală este în desfășurare, mai sunt și alți elevi cu acuze medicale similare pentru care se va lua o decizie privind necesitatea de a fi transportați la spital.

Au fost alertate 8 autospeciale SMURD, 4 SABIF, CBRN, 2 autospeciale pentru victime multiple, 2 autospeciale de stingere cu modul de prim-ajutor.

Intervenția este în desfășurare.

Sursa colaj foto: ISU B-IF

Sursa video: ISU B-IF

Citește și: Anchete în desfășurare la Complexul Energetic Oltenia, după ce concursul de ocupare a funcțiilor de conducere a fost câștigat de cei cărora le expirase mandatul | AUDIO