Confidenţialitate


Sorin Grindeanu, prima reacție după accidentul feroviar de la Galați: Locomotiva a ieșit din revizia tehnică în dimineața acelei zile | VIDEO


Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor – Sorin Grindeanu – a susținut luni, 27 martie 2023, o conferință de presă după accidentul feroviar de la Galați. Acesta a explicat că: „În acest moment este în desfășurare o anchetă. Nu mă pot pronunța, dar vă pot spune că locomotiva care a provocat accidentul de sâmbătă a ieșit din revizia tehnică din depoul Ploiești în dimineața acelei zile”.

„Voi cere Adunării Generale a Acționarilor să ceară Consiliului de Administrație al CFR Călători să facă o evaluare a managementului acestei companii”, a adăugat Sorin Grindeanu în conferința de presă susținută luni.

Ministrul Transporturilor a declarat luni că în urma accidentului de la Galați s-a decis reverificarea mecanicilor de locomotivă.

„La Minister a existat tot timpul deschidere la solicitările CFR Călători. De exemplu, de a mări prețul biletelor, mărire bazată pe faptul că acestă companie ar avea resurse insuficiente.
Tot în 2022, la Ministerul Transporturilor, au fost aprobate toate modificările legislative pentru ca CFR Călători să fie eligibilă pentru finanțare prin PNRR pentru reparații de locomotive”, a spus Sorin Grindeanu luni.

„Sunt zeci de ani, cam de 20, de când în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren. În această săptămână, se depun ofertele pentru 16 locomotive electrice noi”, a adăugat ministrul Transporturilor.

„Ministerul a sprijinit orice propunere a CFR Călători, dar până la urmă aceasta își face gestiunea în cadrul companiei. A existat o firmă externă care a făcut selecția membrilor CA ai CFR Călători. Ministerul Transporturilor nu a avut niciun rol”, a precizat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că la finalul anchetei care se află în desfășurare, Corpul de Control va fi trimis la CFR Călători.

Sâmbătă seara, o locomotivă a lovit violent primul vagon al trenului de călători la care ar fi trebuit să se cupleze în Gara Galați. Șeful de tren – o femeie în vârstă de 53 de ani – a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Locomotiva implicată în accidentul feroviar de la Galați avea peste 30 de ani vechime. Lider sindical: “Vor mai fi astfel de evenimente”


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează