Confidenţialitate


Sophia, primul robot din lume care a primit cetăţenia unui stat – VIDEO


Sophia, primul robot din lume care a primit cetăţenia unui stat – VIDEO

Sophia este primul robot din lume care a primit cetăţenia unui stat. Gestul a fost făcut în premieră mondială în Arabia Saudită, la un târg de investiții în tehnologie ținut în această țară.

Robotul, creat de Hanson Robotics Dr. David Hanson, a ținut o prezentare în care și-a demonstrat capacitățile „umane” de expresie.

Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg pe oameni și să le câștig încrederea”, a spus robotul.

Întrebată dacă roboții pot avea conștiință și să știe că sunt roboți, Sophia a răspuns: „De unde știi că tu ești om?”

Vreau să-mi folosesc inteligența artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuințe mai inteligente, să construiesc orașe mai bune”, a adăugat Sophia.

Sunt foarte onorată și mândră pentru această distincție. E un moment istoric să fiu primul robot din lume recunoscut ca cetățean”, a completat aceasta.


Ultimele stiri
Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…

Angajații Șantierului Naval Damen Mangalia își cer drepturile salariale, pentru a doua zi, în stradă. Lider de sindicat:…