Confidenţialitate

Situație critică la Spitalul Pantelimon: Pacienții se ridică de pe targa ambulanțierilor când află ca vor ajunge acolo

“Mergem cu Dumnezeu înainte” – asta spun medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Spitalul nu are bani de analize, un om care trebuie operat și căruia îi vor fi administrate medicamente intră în operație și nu știe dacă va mai ieși viu. Medicii ar trebui să facă un set de analize înainte, iar spitalul nu are bani pentru ele. Lipsurile sunt și în celelalte secții, pacienții sunt puși să vină de acasă cu medicamente și materiale sanitare.

Medicii de la Spitalul Pantelimon se tem să vorbească în public. Au mai făcut-o și în trecut și au fost sancționați de conducerea spitalului. Mesajele lor disperate ajung însă la Asociația pentru Protecția Pacienților. Președintele acesteia, Vasile Barbu spune că în ultima vreme curg mărturii ale medicilor care se confruntă cu lipsa analizelor, dar și a medicamentelor. “Medicul chirurg trebuie să meargă de multe ori la orb, așa cum spun ei, să meargă pe presupunere atunci când întocmește un protocol preoperator“, afirmă Vasile Barbu. În ultimele zile, a primit mai multe mesaje scrise, dar și telefoane de la medici ai spitalului Pantelimon. L-am rugat să ne citească o parte dintre ele: “Nu putem recolta nici măcar analize uzuale, aspirat traheo-bronșic, nimic. Alt mesaj: nu putem face analize medicale pacienților înainte de intervenția chirugicala, ei sunt trimiși acasă să-și facă analize medicale și apoi să revină în spital” sunt câteva dintre mesajele medicilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Spitalul Pantelimon a devenit un adevărat coșmar pentru pacienți. Ambulanțierii povestesc că pacienții se tem să ajungă acolo.”Am discutat cu ambulantieri și îmi spuneau că atunci când iau un pacient de la domiciliu, să-l ducă către spital, este așezat pe targă, când i se spune că merge la Spitalul Pantelimon, acesta se ridică disperat, spunând că nu vreau să mă duc acolo, nu vreau să mor“, spune Vasile Barbu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Spitalul Pantelimon, șefa secției de Terapie Intensivă, acolo unde medicii se plâng că nu pot face analize pacienților, este doctorul Laura Constantinescu. Este același medic suspendat din funcție anul trecut de ministrul de la acea vreme, Vlad Voiculescu, după ce o anchetă a Gazetei Sporturilor a arătat că doctorița Laura Constantinescu ținea încuiate medicamentele într-un dulap și acorda tratamentele discriminatoriu, în funcție de vârsta pacienților. În mandatul actualului ministru, medicul a fost repus pe funcție. Vasile Barbu, de la Asociația pentru Protecția Pacienților ssustine că doctorul este protejata unuia dintre consilierii ministrului sănătății, Florian Bodog. Acesta spune că medici din secția ATI povestesc faptul că au fost puși să refolosească anumite materiale sanitare, care ar fi trebuit să fie de unică folosință. “Tubulatura de la ventilatoarele de respirație asistată era refolosită, deși era de unică folosință. Ajunseseră de la o culoare, care este de un alb lăptos, ajunseseră la o culoare maronie de la atâtea tratamente de sterilizare. Știm foarte bine, avem o mare criză de specialiști și este păcat să-i ținem izolați într-un spital cu o imagine proastă doar pentru că cineva care o protejează pe Laura Constantinescu, și pot să-i spun numele, aceasta este șefa secției ATI, doar că cineva o protejează pe motive personale, e păcat să sufere atâția medici, dar mai ales pacienți” este de părere Vasile Barbu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Am încercat să-l contactăm pe ministrul Sănătății. Discuția cu dumnealui s-a încheiat rapid, invocând o întâlnire cu miniștrii sănătății, pe care o are astăzi la Bruxelles.

Managerul Spitalului Pantelimon, Dragoș Davițoiu, recunoaște problemele financiare ale spitalului. Acesta spune că la Terapie Intensivă, problemele sunt pe cale să se rezolve – de vineri încep să fie făcute din nou analize pentru pacienți. În zilele următoare, susține acesta, vor începe să fie cumpărate din nou medicamentele lipsă si din celelalte secții. “A ieșit soarele și pe strada noastră, am primit o finanțare suplimentară, vom reuși să ne punem pe picioare în cel mai scurt timp. Vă dați seama că realuarea aprovizionării nu se face de pe o zi pe alta, cred că la începutul săptămânii viitoare vom fi în parametri cvasinormali de activitate” spune managerul Dragoș Davițoiu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În același timp, acesta da asigurări că începând de vineri, vor fi făcute din nou analize pacienților care vin la Spitalul Pantelimon din Capitală.