Confidenţialitate


Sir Roger George Moore, actorul care l-a întruchipat pe James Bond în anii 70 – 80


Sir Roger George Moore, actorul care l-a întruchipat pe James Bond în anii 70 – 80

Primul film în care l-a întruchipat pe James Bond a fost ”Live and Let Die” , din 1973, iar ultimul ”A View to a Kill” din 1985.  De asemenea, el este cunoscut publicului și pentru rolul lui Simon Templar din serialul-polițist ”Sfântul”.

Considerat cel mai elegant și mai manierat dintre agenții 007, el a fost însă pus și în situația de a accepta un alt tip de schimbare, menit să-l facă să pară mai amenințător: personajul său era înarmat cu un pistol Magnum 44, întocmai ca Dirty Harry, jucat de Clint Eastwood.

Cât despre rostul întregii serii și despre implicarea sa în proiect, Roger Moore avea să declare a un moment dat că umorul era absolut necesar: “În ceea ce mă privește, situațiile în care e pus sunt de-a dreptul caraghioase – omul ăsta ar trebui să fie un spion internațional, dar toată lumea știe că el este spion. E absurd de-a dreptul, așa că și umorul trebuie să fie absurd”.

A apărut, la fel ca Sean Connery, în șapte filme din seria James Bond, care-au avut încasări de peste un miliard de dolari. Ultimul lungmetraj cu Roger Moore în rolul titular este A view to a Kill, din 1985.

Roger Moore a fost căsătorit de patru ori, cu Doorn Van Steyn, Dorothy Squires, Luisa Mattioli și Kristina Tholstrup (2002) și are 3 copii, Deborah, Geoffrey și Christian.

Roger Moore și-a scris memoriile sub titlul de ”My Word is My Bond”, publicate în 2008.

Actorul Roger Moore a murit la vârsta de 89 de ani


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează