Confidenţialitate


Simona Halep își consolidează poziția în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis


Simona Halep își consolidează poziția în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis

Simona Halep este campioană la Roma, după abandonul Karolinei Pliskova în setul doi al finalei. Victoria de luni o ajută pe Simona Halep să își consolideaze poziția în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis.

Simona Halep se află acum la mai puţin de 1.500 de puncte de liderul Ashleigh Barty, care nu va participa la turneul de la Roland Garros, astfel că românca ar putea urca pe prima poziţie.

Alte patru românce se află în top 100, Patricia Ţig, care se menţine pe 58, Irina Begu, care a urcat cinci locuri şi e pe 72, Sorana Cîrstea, care a coborât o treaptă şi e pe 83, şi Ana Bogdan, care a coborât şi ea un loc şi se află pe 93.

De notat saltul făcut de Irina Bara (21 locuri), până pe 142, după finala de la Cagnes-sur-Mer.

Raluca Olaru a urcat 15 poziţii şi se află pe 40, în urma finalei de la Roma.

În ierarhia WTA Race la simplu, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep a urcat de pe cinci pe trei, fiind devansată de Naomi Osaka şi Sofia Kenin, cele două campioane de Mare Şlem de anul acesta.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează