Confidenţialitate


Simona Halep a fost învinsă de Şarapova la US Open


Simona Halep a fost învinsă de Şarapova la US Open

Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur la ultimul Grand Slam al anului, US Open şi a ratat încă o ocazie de a urca pe primul loc în tenisul mondial feminin.

Românca a cedat greu, cu 4-6, 6-4 şi 3-6, în faţa Mariei Şarapova, care a primit un wild-card din partea organizatorilor, după perioada în care a fost suspendată pentru dopaj.

A fost a 7-a înfrângere a Simonei din tot atâtea meciuri cu Şarapova. Ele s-au întâlnit şi în finala ultimului Grand Slam câştigat de rusoaică, la Roland Garros, în 2014.

Tot marţi dimineaţă, a fost eliminată şi Mihaela Buzărnescu, de către o altă fostă lideră mondială, daneza Caroline Wozniacki.

La US Open sunt anul acesta premii totale de peste 24 de milioane de dolari.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează