Confidenţialitate

Sibiu: ”Imagine all the people”, spectacol de Gigi Căciuleanu / Ora 22.00 – ”Mein Kampf”, Teatrul Național Cluj-Napoca

Festivalul Internațional de Teatru SIBIU 2015, ziua a V-a. Urmăriți zilnic, de la ora 17.15, rubrica ”Sus cortina!” dedicată celor mai importante evenimente din cadrul FITS.

Descărcați AICI programul complet al FITS 2015.


 

16.00 TEATRUL GONG – ”Suspendați în cui”/”THE ATTIC”, Rinkogun Theatre Company, JAPONIA. Text şi regie: Yoji Sakate

suspendati-in-cui-2

„Suspendaţi în cui” („Yaneura”) este o colecţie de 12 episoade, aparent fără legătură între ele, care abordează tăios o problemă socială tot mai mare în Japonia, denumită hikikomori. Se referă la adolescenţi, la tineri sau chiar la persoane mai în vârstă, care s-au închis în camerele lor şi refuză orice contact cu lumea din exterior. Toate scenele sunt jucate într-un decor claustrofob, de 2 metri lăţime, de mărimea unei mansarde sau yaneura. În această piesă, „Yaneura” este şi numele comercial al „camerei” trapezoidale în interiorul căreia este jucat spectacolul, asemănătoare unui cort, pe care oricine o poate monta acasă, comercializată şi vândută pe internet de către o firmă necunoscută. Cu inteligenţă şi umor, piesa abordează fenomenul hikikomori din mai multe perspective, atât prin ochii participanţilor la acest proces de izolare autoimpusă şi involuntară (care ajung cumva toţi să ocupe camere yaneura), precum şi prin ochii martorilor lor – familia şi prietenii. Poveştile variate din această piesă cu umor negru explorează implicaţiile hikikomori ca simptom al disfuncţiei sociale în Japonia post-modernistă şi experienţele revelatorii ale celor care au fost atomizaţi de lipsa unei comunicări „reale” şi forţaţi să aleagă o viaţă izolată. „Scrisă inteligent, o mărturie pentru Sakate, pusă în scenă în mod strălucit şi cu măiestrie. Piesa are o forţă deosebită în comparaţie cu mărimea sa.” – The Japan Times Această producţie a avut reprezentaţii în Tokyo, Paris, Viena, Frankfurt, Roma, Terni, Yalta, Bucureşti, New York, Pittsburg, Miami. Premii: Premiul pentru Cea mai bună regie la cea de-a zecea ediţie a Yomiuri Theatre Awards; alte premii primite la Kinokuniya Theater Awards (ediţia 37) şi Premiul pentru literatură Yomiuri – categoria Teatru (ediţia 54).


 

18.00 Colegiul Național ”Octavian Goga” – TATOO, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, regia Radu Afrim, scenografia: Dragoş Buhagiar, Teatrul Național ”Radu Stanca”

tattoo-3

„Tattoo” este un joc priceput între adevăr și ficțiune, dar şi o piesă ce pune sub semnul întrebării idealurile și valorile fiecăruia dintre noi. Un om moare şi îşi lasă moștenire corpul prietenilor săi. Ce vor face aceștia cu el? Dar dacă corpul său este un monument artistic valoros? Cât valorează prietenia? Ce rămâne din idealurile incoruptibile şi opiniile artistice înalte când în joc este o sumă frumuşică de bani? Regizorul Radu Afrim reuşeşte să aducă un surplus de umor şi extravaganţă piesei. „Tattoo”, un spectacol cu un tempo acid, ce va conduce spectatorii printr-un carusel emoțional, şi în care răsturnările de situaţie vor dezvălui o lume cu o multitudine de poveşti, o lume în care totul este posibil.


 

18.00 Sala Thalia – ”ETERNUL SHAKESPEARE / SHAKESPEARE FOREVER!”, Arnold Szyfman Polish Theatre-Warsaw, regia: Andrzej Seweryn

eternul-shakespeare-2

Andrzej Seweryn povesteşte despre lumea lui Shakespeare şi despre lume în general, creând un dialog interactiv cu publicul. Solilocviile din operele de artă ale dramaturgului de geniu din Stratford – Hamlet, Macbeth, Romeo şi Julieta, Henry al V-lea, Furtuna, Richard al III-lea – prezintă o poveste fascinantă a literaturii şi culturii, dar şi a omului în momente de triumf, disperare şi înfrângere. Această producţie reprezintă o dezbatere nemaiîntâlnită până acum despre teatrul contemporan şi în acelaşi timp, o manifestare a credinţei în puterea artei dramatice. Actorul principal, care îi personifică pe Henry al V-lea, Falstaff sau Richard al III-lea, joacă şi rolurile feminine, Ariel, Lady Macbeth şi Julieta, scoţând la iveală frumuseţea şi înţelepciunea nesfârşită ale poeziei lui Shakespeare. Spectacolul abordează teme consacrate ale dramaturgiei shakesperiene: obsesia pentru putere, nebunia simţurilor, atemporalitatea iubirii şi tristeţea singurătăţii, gelozie şi trădare, omniprezenţa dorinţei şi durerea provocată de eşec, incertitudinile asupra sensului vieţii şi puterea speranţei şi transformă drama shakespeariană într-un context pentru propriile noastre îndoieli şi tragedii moderne. Această producţie este recomandată celor care cunosc operele lui Shakespeare, cât şi celor care abia încep să îi desluşească arta. Cunoscătorii vor fi încântaţi să audă solilocviile şi dialogurile lor shakespeariene favorite în interpretarea inovatoare şi iscusită a lui Andrzej Seweryn. Spectatorii din a doua categorie vor fi încurajaţi să îşi continue călătoria fascinantă în lumea dramaturgului de geniu din Stratford.

 


 

20.00 CASA de CULTURĂ a SINDICATELOR – ”Imagine all the people”, spectacol de Gigi Căciuleanu, Opera Națională Iași

imagine-all-the-people-1

 

„În acest spectacol mi-am imaginat un grup de oameni, un eşantion de societate umană în acţiune. Şi care altă artă dacă nu cea a mişcării, a dansului, ar fi aptă să pună împreună aceşti atomi ai societăţii spre a da viaţă unui moment de fizică socială şi de alchimie de grup. Putem spune că orice adunare umană este formată din trei module: Individ, Cuplu, Grup. Ca şi în cazul organizării materiei vii în Atom, Moleculă, Ţesut organic, o grupare de oameni reprezintă un organism complex alcătuit din elemente simple: indivizi, cupluri, grupuri. Fiecare cu o a sa proprie dinamică, psihologie, poezie şi finalmente, filozofie. Şi o combinaţie la infinit între acestea: Individul faţă de Grup şi vice-versa. Cuplul faţă de Individ şi vice-versa. Este tot atât de adevărat pentru nişte persoane reunite, spre exemplu, într-un autobuz, pe stradă sau într-o încăpere. Este valabil, deci, şi pentru o trupă de teatru sau dans. Toate acestea pentru o bucată de drum şi într-un interval de timp dat. Ca în cazul acestui spectacol spus într-un limbaj care-mi este propriu. Cu felul meu de a vedea, de a gândi şi de a face dans. Idei organizate sub forma unui spectacol de teatru coregrafic. În care cele mai mici detalii sunt tot atât de importante ca şi marile explozii de energie. Energie de grup în care se conjugă ca într-o orchestraţie cât se poate de minuţioasă energiile fiecăruia dintre cei de pe scenă. Adresându-se nu numai ochiului, ci chiar gândirii şi, sper, inimii spectatorului. Mi-aş permite să-l invit pe acesta nu numai să privească, ci să participe cu imaginaţia la soarta fiecărui dans-actor… „Imagine All The People” – precum ne îndeamnă atât de frumos John Lennon…” Gigi Căciuleanu

 


22.00 Teatrul Național ”Radu Stanca” – ”MEIN KAMPF”, de George Tabori, regia: Alexandru Dabija, Teatrul Național Cluj-Napoca

mein-kampf-2

Cea mai faimoasă piesă a lui George Tabori este farsa antinazistă „Mein Kampf”, pe care a regizat-o el însuşi, pentru prima oară, la Viena, în anul 1987. Prin teatrul său, Tabori a căutat să încurajeze publicul să râdă de monştrii şi ucigaşii de pe scenă. „Mein Kampf” este un exorcism, un uriaş hohot de râs, un cântec de libertate în care autorul, victimă a terorii naziste, tratează oroarea într-o manieră neaşteptată. Shlomo Herzl, un evreu bătrân, vânzător de cărţi, primeşte în azilul său de noapte un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia la Academia de Arte Frumoase. Tânărul este numit Hitler, personaj egocentric şi frust, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire. Shlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se apropia, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al lui.


 

22.00 Piața Mare – ”În inima nopții – EPISODUL HAMLET”. Un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie. Regia artistică: Gavriil Pinte. Teatrul ”Regina Maria” din Oradea

in-inima-noptii-episodul-hamlet-3

 

Acest spectacol este un proiect inspirat de „Scena supravegheată” și „Noaptea” din „Trilogia îndepărtării” de George Banu și „Fantoma sau Îndoiala teatrului” de Monique Borie, dar și de experiențele lui Gavriil Pinte din ultimii ani – de proiectele sale în spații mai mult sau mai puțin convenționale.

”Un proiect despre putere şi libertate, despre cum este să fii privit de sus, din apropiere şi din interior. De asemenea, este un proiect despre forţa magică a teatrului într-un spaţiu public deschis şi închis totodată, despre certitudinile şi incertitudinile nopţii iluminate. Îmi amintesc un text din „Visul…” nostru nevisat. „Teatrul se luptă cu temerile provocate de întuneric. (…) Este un remediu împotriva tuturor fricilor ivite din întuneric. Facem teatru în plină noapte de teama Nopţii însăşi. Şi, totodată, din dorinţa de a uita rătăcirile zilei. Jucăm pentru a ne salva! De noapte, de zi! Mereu şi pentru totdeauna, la răscruce!” Hamlet – o piesă nocturnă, fantomatică. Un spațiu bântuit de fantome și spioni. Metodele de supraveghere, dar și frica – îi fac pe toți să vorbească în șoaptă, să comunice codificat, cu semne şi gesturi ce nu pot fi auzite… sau îi determină să refuze orice fel de comunicare.” Gavriil Pinte