Confidenţialitate


Senatul vrea demisia de onoare a presedintelui Traian Basescu


Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va propune și Camerei Deputaților să adopte o declarație similară privind demisia de onoare a șefului statului. (audio)

În plus, președintele Senatului cere Serviciului Român de Informații să spună dacă l-a informat pe șeful statului cu privire la activitățile desfășurate de fratele său, Mircea Băsescu. (audio)

Călin Popescu Tăriceanu spune că va sesiza CSM pentru inițierea unei anchete a Inspecției Judiciare care să cerceteze împrejurările în care în 2011, procurorului Eugen Iacobescu i-a fost retras dosarul în care era menționat numele lui Mircea Băsescu.

Președintele Traian Băsescu nu are de gând să își dea demisia. Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni, Bogdan Oprea anunța, zilele trecute, printr-un comunicat, că demisia șefului statului ar fi cea mai mare piedică pusă justiției.

Administrația prezidențială a precizat că astfel i s-ar crea culoar către Cotroceni premierului Victor Ponta, ‘cel care i-a apărat fără nicio ezitare pe colegii de partid chemați în fața justiției.’


Ultimele stiri
USR anunță că nu va vota Guvernul Veștea: „Este o formulă profund antireformistă”

Premierul desemnat va depune la Parlament joi, 18 iunie, programul de guvernare și lista miniștrilor

Iulian Chifu, expert în securitate și relații internaționale: Rusia nu va opri războiul din Ucraina fără perspectiva unui…

Parlamentul European supune la vot o rezoluţie care condamnă „acţiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei” şi incursiunile de drone…

Proiectele care nu mai pot fi finalizate prin PNRR vor putea continua prin alte surse de finanțare. Camera…

PNL convoacă Consiliul Național Extraordinar pentru 19 iunie și propune organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică

Grupul parlamentar Uniți pentru România așteaptă programul de guvernare și lista miniștrilor înainte de a decide votul pentru…

Surse Europa FM: Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Menajeră din Cluj, reținută după ce ar fi furat 40.000 de lei din casa în care făcea curățenie…

Sindicaliștii din Educație au ajuns în fața Parlamentului. Aceștia protestează împotriva legii salarizării | AUDIO