Confidenţialitate


Senat: Premierul şi preşedinţii Parlamentului vor beneficia de asistenţă medicală în deplasările oficiale


Senat: Premierul şi preşedinţii Parlamentului vor beneficia de asistenţă medicală în deplasările oficiale

Plenul Senatului a adoptat miercuri cu 76 de voturi ”pentru”, 11 ”abţineri” şi niciun vot ”împotrivă” un proiect de lege al Guvernului care prevede că, pe lângă preşedintele României, de asistenţă medicală de urgenţă în timpul deplasărilor oficiale să beneficieze şi prim-ministrul, preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului de lege, ”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central <> asigură asistenţă medicală de urgenţă, ambulatorie, spitalicească şi reabilitare medicală pentru preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul Guvernului României, precum şi pentru omologii străini pe timpul vizitei în România”.

O altă prevedere statuează că ”asistenţa medicală de urgenţă în deplasări oficiale pe teritoriul naţional este asigurată permanent pentru preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului României şi, la cerere, pentru preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, cu câte o ambulanţă constituită din punct de vedere al personalului şi dotării, în funcţie de cerinţele misiunii, precum şi pentru omologii străini pe timpul vizitei în România”.

Totodată, prin proiectul de lege a fost mofificată şi legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, astfel încât un fost preşedinte al României va putea efectua, la cerere, un control medical complet anual în cadrul”Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central <>.

Proiectul de lege adoptat miercuri de Senat a fost trimis Parlamentului de către Guvernul Tudose pe 18 iulie, după ce iniţiativa a primit avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.


Ultimele stiri
Bistrița-Năsăud: Trei persoane reținute într-un dosar de frauda cu ajutoarele pentru încălzire | AUDIO

Timiș: 7 bărbați sunt acuzați că ar fi violat mai multe fete în vârstă de 14 ani. 6…

Peste 1000 de elevi petrec zilele acestea vacanța de schi în cea mai veche stațiune din țară. La…

Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării. Departamentul pentru Situații de Urgență, alături…

Drumuri închise din cauza viscolului și ninsorii abundente. Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările dacă nu sunt absolut…

NASA va lansa misiunea Artemis II la începutul lunii martie. Cât timp vor avea la dispoziție astronauții pentru…

Bacteria Clostridium perfringers a fost identificată din nou în apa de la Curtea de Argeş | AUDIO

Care sunt noutățile din programa de Limba și literatura română pentru elevii de clasa a IX-a. Elevii vor…

Premierul Bolojan se va întâlni pe 26 februarie cu preşedinta Comisiei Europene. Aspectele legate de implementarea PNRR, în…

De ce a mers Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Politologul Cristian Pîrvulescu: „România a…