Confidenţialitate


De ce a mers Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Politologul Cristian Pîrvulescu: „România a încercat, de fapt, să depășească un moment dificil în relația cu Statele Unite” | AUDIO


De ce a mers Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Politologul Cristian Pîrvulescu: „România a încercat, de fapt, să depășească un moment dificil în relația cu Statele Unite” | AUDIO

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Ce câștigă România prin participarea președintelui Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace? Profesorul de politologie Cristian Pîrvulescu spune, la Europa FM, că nu există un câștig evident în afară de o o relație mai bună cu Statele Unite.

Politologul Cristian Pîrvulescu: „În afară de o relație bună cu Statele Unite ale Americii, un câștig evident nu există”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„România a încercat, de fapt, să depășească un moment dificil în relația cu Statele Unite și în special cu administrația Trump după criticile puternice și repetate, în special la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Trump referitoare la alegerile din România. Din acest punct de vedere, vizita a urmărit un scop precis de susținere din partea americanilor, pentru că i-au permis să vorbească. În rest, în afară de o relație bună cu Statele Unite ale Americii, un câștig evident, clar, nu există”, a explicat politologul Cristian Pîrvulescu.

Discursul rostit de președintele României la Washington este mai degrabă un câștig în în plan intern, în fața partidelor de extremă dreapta, mai spune profesorul universitar.

Politologul Cristian Pîrvulescu: Discurul lui Nicușor Dan la Washington, important în lupta împotriva extremei drepte

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Discursul pe care l-a ținut președintele acolo a fost o luare de cuvânt ceremonială, negociată, o stratagemă prin care să se demonstreze că România există și că are un cuvânt de spus care este ascultat de americani. Dar asta este cred că mai important pe plan intern, în lupta împotriva extremei drepte. Având în vedere eforturile pe care le-a făcut extrema dreapta, George Simion și cei din jurul său eforturi financiare inclusiv pentru a influența politica administrației Trump împotriva democrației liberale. Din acest punct de vedere putem spune că a fost un pas”, a mai spus profesorul Cristian Pîrvulescu.

Acesta nu crede că România va mai fi prezentă la următoarea reuniune a Consiliului pentru Pace. De altfel, menționează că nu crede că va rezista foarte mult acest organism creat de președintele Statelor Unite, Donald Trump.

Politologul Cristian Pîrvulescu: „Cred că această organizație, cu un astfel de statut, nu va rezista mandatului lui Donald Trump”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Dacă va mai fi cazul vom fi prezenți ca observatori. Mă îndoiesc că un stat normal poate să accepte să facă parte din acest consiliu care nu are relații de vasalitate și dependență cu SUA. Ai dreptul de a lua cuvântul, dar decizia finală îi aparține președintelui, care are drept de veto absolut. Plus problemele legate de ratificarea unui astfel de tratat. El n-a fost negociat. El a fost impus. Personal, cred că această organizație, cu un astfel de statut, nu va rezista mandatului lui Donald Trump. Nici nu știu cât va reuși să facă pentru a susține eforturile de pace și de reconstrucție în Gaza”, a declarat profesorul Cristian Pîrvulescu.

Președintele României, Nicușor Dan, a fost singurul șef de stat din Uniunea Europeană prezent la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Ceilalți șefi de stat și de guvern prezenți la Washington provin din țări al căror regim nu este tocmai o democrație consolidată, în vreme ce alte țări, printre care Israel și Turcia, au ales să fie reprezentate de miniștri de externe, a remarcat profesorul de politologie, Cristian Pîrvulescu.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)