Confidenţialitate


Șeful Statului Major al Apărării, la Europa FM: Grupul de luptă al NATO din România va fi operaționalizat până la finalul acestui an | VIDEO


Șeful Statului Major al Apărării, la Europa FM: Grupul de luptă al NATO din România va fi operaționalizat până la finalul acestui an | VIDEO

Grupul de luptă al NATO din România va fi operaționalizat până la finalul acestui an, iar el va avea în componență o mie de militari francezi și olandezi, anunță la Europa FM, șeful Statului Major al Apărării.

Generalul Daniel Petrescu spune înainte de summitul NATO de la Madrid că trendul dislocărilor de trupe și echipamente în România crește și va fi adaptat evoluției de la Est de România:

„La noi vorbim despre acest grup de luptă francez pe care îl numim grup de luptă pentru apărare colectivă, care a început deja dislocarea în zona Cincu”, a spus Daniel Petrescu.

„În acest moment avem în jur de 300 de militari francezi în zona Cincu și va crește până la 1000 de militari până la sfârșitul acestui an. El are realizată ă capacitate inițială, avem și o companie de geniști francezi care ne ajută să pregătim spații și cred cî vom declara capacitatea finală până la sfârșitul acestui an. Va însemna 1000 de militari francezi și olandezi în prima etapă. Olandezii vor fi prezenți pentru un an, ulterior vor fi înlocuiți de militarii belgieni”, a explicat Generalul Daniel Petrescu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Comandantul Statului Major al Apărării, Generalul Daniel Petrescu, la Europa FM: Apărarea națională se bazează și pe cei 76 de mii de militari, dar și pe efortul întregii națiuni | VIDEO

Generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: „Intenționăm lansarea unor programe, SHORAD ȘI VSHORAD”

NATO va dubla grupurile de luptă din Estul Alianței de la 4 la 8 și va mări dimensiunea lor.

„Intenționăm lansarea unor programe, SHORAD ȘI VSHORAD, adică unele capabilități de apărare antiaeriană cu rază scurtă și cu rază foarte scurtă de acțiune.

De exemplu, am fost în Parlament pentru că este o achiziție de peste 100 de milioane de euro și am obținut săptămâna trecută aprobarea prealabilă pentru demararea unui program de înzestrare cu rachete portabile antiaeriene.

Va fi procedură competitivă – am început anul acesta, am obținut aprobarea prealabilă, am alocat banii și va fi o licitație în care va fi important cine poate să livreze, cât de repede poate să livreze și caracteristicile tehnice ale acestor rachete”, a explicat Generalul Daniel Petrescu l Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește aici integral interviul cu Generalul Daniel Petrescu:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Șeful Statului Major al Apărării, la Europa FM: Trebuie să se adopte cât mai repede legea privind apărarea națională și cibernetică | VIDEO


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează