Confidenţialitate


Se reiau înscrierile pentru Loteria Vizelor


Se reiau înscrierile pentru Loteria Vizelor

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate, în condiţiile în care procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice, a anunţat, marţi, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Totodată, s-a mai precizat faptul că înregistrările făcute până acum nu vor fi luate în considerare, fiind necesară retrimiterea cererilor.

Aceste măsuri vin pentru a asigura corectitudinea şi pentru a proteja integritatea procedurii pentru toţi cei implicaţi în programul Diversity Visa – Loteria Vizelor 2019 – trebuie reluat procesul de înscriere, spune Ambasada SUA.

Noua perioadă de înregistrare electronică va începe miercuri, la ora 19:00 şi se va încheia miercuri 22 noiembrie, la ora 19:00.

Înregistrarea electronică în programul Diversity Visa al Statelor Unite, Loteria Vizelor 2019, a fost blocată, săptămâna trecută, din cauza unor probleme tehnice.

Ambasada SUA la Bucureşti spunea că împreună cu specialiştii IT de la Departamentul de Stat lucrează la remedierea acestei probleme.

Înscrierile pentru Loteria Vizelor 2019 au început în 3 octombrie.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează