SRI și Administrația pentru Securitatea Transporturilor din SUA au semnat un Memorandum pentru securitatea aviației civile
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Serviciul Român de Informații (SRI) și Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din Statele Unite ale Americii au încheiat luni, 2 noiembrie, un Memorandum care permite celor două instituții să coopereze și să facă schimb de informații relevante pentru securitatea aviației civile din ambele state. TSA se află în subordinea Departamentului de Securitate Națională al SUA și are drept obiectiv protejarea sistemului de transport național, potrivit SRI.
Documentul a fost semnat, din partea TSA, de către ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, iar din partea SRI, de către directorul interimar, generalul Răzvan Ionescu.
O astfel de colaborare obligă România să mențină un nivel înalt de calitate și profesionalism, a afirmat directorul interimar al SRI.
„Relația SRI cu agențiile SUA este deosebit de valoroasă pentru noi, din perspectiva schimbului de informații și a derulării de activități comune, în plan operațional, analitic și de pregătire, și este una care ne inspiră și ne obligă să menținem un nivel înalt de calitate și profesionalism”, a declarat generalul Răzvan Ionescu, în cadrul ceremoniei de semnare a Memorandumului.
Statele Unite și România continuă să promoveze împreună securitatea aviatică, a spus ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg.
„Acest Memorandum consolidează cooperarea dintre țările noastre, aprofundează schimbul de experiență și de bune practici și intensifică angajamentul nostru comun față de siguranța călătorilor noștri”, a declarat domnul ambasador Darryl Nirenberg.





