Confidenţialitate

Scandalul dezinfectanților: Ministerul Sănătății susține că doar 5% dintre probele din spitale sunt neconforme

Doar 5% dintre cele 3.526 de teste de sanitaţie făcute în toată țara pentru produsele Hexi Pharma sunt NECONFORME, spune ministrul Sănătăţii.

Patriciu Achimaş-Cadariu a apreciat că, în acest moment, pacienţii din spitale sunt în siguranţă.

“Sunt 3.526 de probe recoltate, dintre acestea un număr de sub cinci procente au fost teste neconforme pentru diferitele produse biocide testate. Testarea s-a făcut în laboratoarele unităţilor sanitare, în laboratoarele Direcţiiilor de Sănătate Publică şi în laboratoare private cu care unităţile sunt în contract”, a declarat Patriciu Achimaş-Cadariu.

Ministrul Sănătăţii a explicat în ce au constat testele de sanitaţie. “Practic, se verifică pe suprafeţe, pe mâini, pe obiecte modul în care procesul de curăţenie şi dezinfecţie se realizează, în mod corespunzător, dacă produsul utilizat a avut efectul scontat în sensul distrugerii microorganismelor”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Așadar, testele nu arată dacă dezinfectanții au fost diluați, așa cum arată o anchetă a Gazetei Sporturilor.

Cum a izbucnit scandalul dezinfectanților

25 aprilie O anchetă a Gazetei Sporturilor arăta la sfârșitul lunii trecute că sute de spitale din țară sunt dezinfectate cu substanțe pe care statul nu le controlează niciodată în laborator, nici măcar atunci când le dă avizul pentru comercializare.

Substanțele dezinfectante sunt achiziționate în mare parte de la fabrica Hexi Pharma, deținută de omul de afaceri Dan Condrea. Compania are contracte cu peste 350 de spitale din 40 de județe. Ancheta GSP arată că dezinfectanții de la Hexi Pharma au o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă.

Antisepticele Hexi Pharma sunt folosite, potrivit fabricii, „în peste 2.000 de săli de operație”. Aceste antiseptice ar trebui să distrugă bacteriile. În decembrie 2015, o anchetă GSP arăta că mai mulți răniți în incendiul de la Colectiv au murit din cauza infecțiilor nosocomiale din spitale. Cel puțin 15 dintre răniții care au murit au fost infectați cu piocianic, Acinetobacter şi stafilococ auriu.

25 aprilie Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, spunea la Realitatea TV: ”Sunt sincer, nu știam că nimeni din statul român nu verifică prin analize de laborator dezinfectanții din spitale! Tocmai de aceea e important că ministerul lansează mîine programul împotriva infecțiilor nosocomiale. De undeva trebuie început”.

Fost angajat al Hexi Pharma pentru GSP: ”Da, unele din loturile de dezinfectante sunt apă cu săpun, ca să zic așa”

Un alt lucru grav este faptul că spitalele nu raportează cum trebuie infecțiile din spitale. „Din păcate, raportările spitalelor în privința infecțiilor cu bacterii sunt mincinoase. Au mințit înainte de Colectiv, mint și acum! În curând va apărea un raport oficial al Ministerului Sănătății care va demonstra acest lucru!”, spune o sursă din Ministerul Sănătății pentru GSP.

Hexi Pharma se apără și spune că ”produsele la care se face referire Thor şi Suprasept sunt destinate dezinfecţiei suprafeţelor şi instrumentarului medical. Toate produsele din portofoliul Hexi Pharma sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii.” Compania vrea să-i dea în judecată pe jurnaliștii GSP.

26 aprilie  Ministrul Sănătăţii: ”Nu facem analize de laborator pe dezinfectante, e adevărat ce ați scris. Noi controlăm hîrtii. Asta se va schimba”.  Tot pe 26 aprilie, procurorul general interimar Bogdan Licu a cerut o anchetă pe situația dezinfectanților din spitale.

Între timp, Gazeta Sporturilor face noi dezvăluiri. Firma de curățenie medicală Medical Cleaning SRL, deținută de Dan Condrea și laboratorul Unilab, unde se fac analizele dezinfectanților, au administratori comuni.  Mai mult, Medical Cleaning SRL are mai multe contracte de curățenie cu spitalele din țară.

28 aprilie Jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au făcut mai multe probe de laborator. Rezultatul: dezinfectantul Suprasept folosit în 2.000 de săli de operație are o substanță activă diluată de 10 ori. O altă substanță a fost diluată cu 30%. Testele au fost făcute de laboratorul Institutului de stat ICECHIM. În ultimii 9 ani, Hexi Pharma a încheiat contracte cu statul de 30 de milioane de euro.

„N-am văzut niciodată așa ceva. Am făcut testele de trei ori ca să fim siguri”, spune, o angajată ICECHIM.  

 „E foarte important să ai soluții de calitate în spitale. Și noi asta livrăm”, spune Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.

În plin scandal și în paralel cu anchetele statului, Hexi Pharma câștigă noi contracte cu spitalele din țară. Unitatea Militară 02534 din Iași, Spitalul din Marghita, Spitalul din Șimleul Silvaniei și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie din București au cumpărat, fără licitație, antiseptici de la Hexi Pharma.

29 aprilie Patronul Hexi Pharma afirmă că nu aprovizionează Spitalul de Arși cu dezinfectanți. Jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor intră în posesia unor fotografii cu produsele Hexi Pharma prezente în Spitalul de Arși. Tot pe 29 aprilie Ministerul Sănătății a anunțat că au fost făcute peste 2.600 de teste în 208 spitale din țară.

30 aprilie Gazeta Sporturilor publică un document potrivit căruia controlul dezinfectanților cerut de ministrul Sănătății este inițiat de Alexandru Rafila, șeful Societății de Microbiologie. Asociația a fost sponsorizată de Hexi Pharma. Mai mult, jurnaliștii scriu că testele sunt făcute după aceeași metodologie care arată că România are cele mai puține bacterii în spitale din toată Europa. Potrivit GSP, testele vizează eficiența substanței, dacă aceasta omoară bacteriile, nu concentrația.

3 mai Euractiv scrie că  Institutul Oncologic din București, cel mai mare spital oncologic din România, cumpără direct de la Hexi Pharma soluții dezinfectante . Institutul a cumpărat pe 6 aprilie direct de la Hexi Pharma  dezinfectanți în valoare de peste 100.000 de lei.

În plus, firma de curățenie deținută de Dan Condrea are contract cu Institutul Oncologic. Contractul ar fi fost făcut în așa fel încât firma lui Condrea să fie favorizată.

O altă anchetă, realizată de Rise Project, arată că Dan Condrea cumpăra prin offshore-ul său din Cipru un litru de dezinfectant din Germania cu 7,9 euro.  Offshore-ul controlat de Condrea, CPS Chemical, vinde către firma lui Condrea din România, Hexi Pharma, același litru de dezinfectant, dar cu prețuri între 75 și 100 de euro. Prețul este, așadar, de 10 ori mai mare.

Și ONG-ul Inițiativa România arată că în ultimii patru ani, Hexi Pharma a semnat  peste 9.000 de contracte cu spitalele din România, iar 90% dintre acestea au fost semnate fără licitație.

Despre laboratorul UNILAB

UNILAB este singurul laborator acreditat să testeze anumite tipuri de dezinfectanți în România. Între acționari se află și un offshore cipriot – Hatom Limited. Firma a preluat acțiunile de la un alt offshore cipriot, CPS Chemical and Pharmaceutical Solutions Limited.  La un moment dat, între acționarii CPS Chemical se afla chiar Dan Condrea.

4 mai Gazeta Sporturilor dezvăluie că în 2012 DNA a trimis Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 un denunț privind 4 licitații  trucate de spitale la achiziția de dezinfectanți, dintre care 3 erau câștigate de Hexi Pharma. S-a început urmărirea penală, dar în 2014 dosarul a fost clasat, fără ca cineva să fie audiat.

Tot miercuri apare informația potrivit căreia Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a avut opt contracte de furnizare de dezinfectanţi şi produse de curăţenie cu compania Hexi Pharma în perioada 2012-2015. În această perioadă director la Institut era actualul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, arată o analiză a Mişcării Civice Iniţiativa România.

Între timp, Parchetul General a început urmărirea penală în cazul dezinfectanţilor produşi de firma Hexi Pharma şi folosiţi în spitale. Se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, falsificarea şi substituirea de produse.