Confidenţialitate


Romgaz anunţă că sistează livrările către ELCEN


Romgaz anunţă că sistează livrările către ELCEN

Bucureştiul este ameninţat de o nouă criză a agentului termic.

În această seară, Romgaz a anunţat că, de mâine, sistează livrările către ELCEN.

“SNGN Romgaz SA urmăreşte cu preocupare desfăşurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvenţă ale companiilor bucureştene RADET şi ELCEN. În cazul intrării în insolvenţă a ELCEN, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN”, se scrie într-un comunicat.

Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.

“ELCEN ne-a comunicat că nu-şi mai poate onora obligaţiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare şi experienţa din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluţii şi măsuri care vor putea permite ELCEN să acţioneze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz”, se mai arată în acelaşi comunicat.

Romgaz susţine că, în calitatea sa de companie de interes naţional, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienţilor şi pe cele ale acţionarilor, în deplina respectare a legii şi a angajamentelor contractuale.

“Recenta decizie care solicită intrarea în insolvenţă a ELCEN Bucureşti fără a informa în prealabil partenerii şi neîndeplinindu-se formalităţile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acţioneze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administraţie şi acţionari, respectiv de a acţiona în interesul companiei şi a acţionarilor săi şi de a respecta în aceeaşi măsură toţi consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate, necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate şi, din păcate, aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz”, notează conducerea societăţii.

Romgaz precizează că, ţinând cont de situaţia nou creată, va sprijini orice iniţiativă a părţilor interesate menită să identifice soluţii durabile pentru asigurarea furnizării gazelor naturale pe perioada iernii.

Electrocentrale Bucureşti a cerut, recent, intrarea în insolvenţă, urmând modelul RADET, regia care distribuie agentul termic în Capitală.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează