Confidenţialitate


Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, condamnat la patru ani de închisoare


Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, condamnat la patru ani de închisoare

Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, a fost condamnat de Curtea de Apel Târgu Mureș la patru ani de închisoare. Din pedeapsa lui Romeo Stavarache se scade perioada în care a fost în arest preventiv sau la domiciliu.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada 2008 — 2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul a doi dintre inculpați, a pretins și primit, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis un 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.

“În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 — octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit suma totală de 810.670 lei. În luna ianuarie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei pentru ca societății comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive.

În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la același om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate și Agenția Națională pentru Locuințe București, având ca obiect construcția unui bloc cu 45 de locuințe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 — septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei”, susțin procurorii.

În luna iulie 2016, fostul primar al Bacăului a fost condamnat în primă instanță, de către Tribunalul Bacău, la șase ani de închisoare cu executare și 5 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, în dosarul pentru care era acuzat de săvârșirea mai multor fapte de luare de mită.

În același dosar, doi oameni de afaceri din Bacău, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, au fost condamnați la câte 3 ani închisoare cu executare și 3 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, la aceeași pedeapsă fiind condamnat și Constantin Apostol, fost director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Instanța a dispus confiscarea de la Stavarache, Goian și Cenușă a sumelor de 810.670 lei și 1.259.789,03 lei primite ilegal, iar pentru același motiv de la Stavarache și Apostol a sumei de 100.000 de lei.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”