Confidenţialitate


Românii, deciși să boicoteze firmele cu acționariat austriac. Economiștii: Boicotarea aduce doar deservicii economiei românești | AUDIO


Românii, deciși să boicoteze firmele cu acționariat austriac. Economiștii: Boicotarea aduce doar deservicii economiei românești | AUDIO

De la lideri politici sau ai comunităților mai mici ori mai mari, până la cluburi sportive și cetățeni de rând, românii anunță că sunt deciși să boicoteze firmele cu acționariat austriac: bănci, stații de carburanți sau companii de asigurări. Asta după refuzul Vienei de a aproba accesul țării noastre la spațiul Schengen. Economiștii susțin însă că o astfel de atitudine din partea noastră nu ar aduce decât deservicii economiei românești, în condițiile în care România are mult mai multă nevoie de Austria decât are nevoie Austria de România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marcel Ciolacu: „Nu merg în Austria”

„Eu nu o să merg în perioada următoare în Austria, cu certitudine”, spune liderul PSD și președinte al Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, practic, al treilea om în stat.

Emil Boc: „Să stea interesele Austriei la vamă până când ne vor primi în Schengen”

Și primarul din Cluj – Emil Boc – cere sfidarea intereselor Austriei, dar îndeamnă la calm și inteligență.

„Dacă mă duc să-mi cumpăr benzină, aleg de unde să-mi cumpăr benzină că am mai multe oportunități. Avem opțiuni unde să ne depunem banii. Avem alte opțiuni unde să ne petrecem vacanțele, weekendurile. Aș da ordin pe unitate să interzicem orice export de buștean din România către Austria. Punct. Decizie strategică. Și aș verifica în vamă fiecare buștean, să văd dacă nu cumva e un migrant ilegal ascuns acolo. Să stea interesele Austriei la vamă până când ne vor primi în Schengen” – a declarat edilul într-un interviu pentru Ziua de Cluj.

El le-a transmis însă românilor să nu blameze poporul austriac.

Universitatea Craiova va boicota două branduri austriece

Universitatea Craiova a dat un comunicat oficial prin care a anunțat că va boicota două branduri austriece. Postarea de pe Facebook a grupării dn Bănie a devenit rapid virală – a adunat în primele 12 ore peste 17.000 de like-uri, mii de comentarii și redistribuiri.

Dorin Cioabă: „Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria pentru ce au făcut României”

Într-un mesaj agramat pe Facebook, autointitulatul rege al romilor – Dorin Cioabă – le-a cerut romilor să mănânce lebedele de la Viena. „Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria pentru ce au făcut României”, a scris Cioabă făcând referire la un fake-news din anii ’90.

Economiștii: Boicotarea produselor austriece aduce doar deservicii economiei românești

Potrivit PressHub, economiștii susțin că boicotarea produselor și companiilor austriece, controalele intensive și alte metode de șicanare – ca răzbunare – reprezintă o haiduceală care nu ar aduce decât deservicii economiei românești.

Cristian Tudor Popescu: Măsuri de genul acesta, în niciun caz

Sunt răbufniri care nu trebuie luate în considerare de politicienii români, spune la Europa FM gazetarul Cristian Tudor Popescu. „În niciun caz, măsuri de genul acesta: scoaterea firmelor austriece din România și introducerea de vize pentru cetățenii austrieci. România trebuie să continue demersurile la fel ca și până acum pentru intrarea în Spațiul Schengen”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Mesajele de regret de la Raiffeisen Bank și Erste Group

După ce europarlamentarul Rareș Bogdan a îndemnat la boicotarea Austriei astfel încât banii românilor să nu mai fie rulați prin bănci austriece, Raiffeisen Bank a transmis că regretă decizia guvernanților de la Viena, dar că nu poate comenta o decizie politică.

Iar șeful Erste Group, care deține BCR, a menționat că regretă rezultatul votului din Consiliul JAI și c speră în găsirea rapidă a unei soluții viabile.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează