Confidenţialitate


Prof. univ. Cristian Păun, despre ponderea cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat: „Vedem un stat care ar putea să fie mai suplu, cu mai puține instituții” / „Asta înseamnă să te preocupe modernizarea statului român” | AUDIO


Prof. univ. Cristian Păun, despre ponderea cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat: „Vedem un stat care ar putea să fie mai suplu, cu mai puține instituții” / „Asta înseamnă să te preocupe modernizarea statului român” | AUDIO

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de ponderea cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat. Aproape o treime din buget acoperă plata salariilor, arată datele Consiliului Fiscal pentru anul 2022, în vreme ce media europeană depășește ușor 20%.

În aceste condiții, România apelează din ce în ce mai des la împrumuturi externe.

Anul trecut, Guvernul a împrumutat 30 de miliarde de euro, din care 18 miliarde au fost cheltuiți pe refinanțarea datoriilor scadente, iar 12 miliarde pentru a acoperi deficitul bugetar.

S-a ajuns aici deoarece statul nu face investiții și reforme, iar România nu produce suficient pentru a veni în întâmpinarea consumului, spune profesorul universitar Cristian Păun de la Academia de Studii Economice, în emisiunea „Deșteptarea” de la Europa FM.

Prof. univ. Cristian Păun: „Noi nu reușim să plătim datorii din trecut, le rostogolim”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Deficitul este sursa îndatorării. Noi nu reușim să plătim datorii din trecut, le rostogolim, ceea ce înseamnă că noi nu prea investim în multe zone cu potențial de efect de antrenare. Foarte puțin merge către autostrăzi. Într-un ritm mult prea încet se întâmplă lucrurile acestea care pot aduce economie privată, o pot dezvolta și pot genera noi taxe din care să se restituie aceste datorii. Și cineva din afară se uită și spune: «Uite ce crește PIB-ul acelei țări!». Pentru că mult se întâmplă pe datorie și, repet, mult din această datorie merge către consum, importuri, pentru că noi nu reușim să producem suficient”, a declarat, în emisiunea „Deșteptarea” de la Europa FM, profesorul universitar Cristian Păun.

Profesorul de economie Cristian Păun spune că România are nevoie de o reformă administrativă și de instituții mai puține și mai eficiente.

Prof. univ. Cristian Păun: „Asta înseamnă să te preocupe modernizarea statului român”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Vedem un stat care ar putea să fie mai suplu, cu mai puține instituții, dar mai eficiente din punctul de vedere al activității lor. Nu facem reforma administrativ-teritorială. Putem funcționa cu mai puține județe, pe care să le numim regiuni sau cine știe cum să le numim, cu un Parlament, de ce nu, de 300 de parlamentari… de ce nu, poate discutăm să fie un Parlament unic – cameral, nu bicameral – și să transformăm una dintre camerele Parlamentului, cea inferioară, într-un fel de comitet al regiunilor, dar care să aibă altă structură și altă formă de organizare. Asta înseamnă să te preocupe modernizarea statului român, care e clar că a rămas undeva cu decenii în urmă și nu mai avem resursele pentru a îl menține la acest nivel”, a precizat profesorul Cristian Păun la Europa FM.

Cristian Păun nu se așteaptă la mari schimbări nici după ce se încheie acest an electoral. Acesta spune că politicienii ar trebui să aplice promisiunile din campania electorală și să nu mai sacrifice mereu reformele.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Mai multe spitale din țară, vizate de un atac cibernetic luni dimineață. DNSC: „O echipă de specialiști s-a deplasat la fața locului, pentru investigarea incidentului cibernetic” | AUDIO


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează