România ar trebui să permită sau nu construirea unei moschei la Bucureşti?
Președintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită de stat în Turcia, o vizită pregătită deci cu mult înainte de evenimentele recente de la Bruxelles, dar o vizită în cadrul căreia a vorbit cu președintele turc Recep Tayp Erdogan despre două teme importante.
Gestionarea unui eventual val de refugiați ce ar putea ajunge din Turcia în România prin Marea Neagră, ocolind deci Bulgaria, iar a doua temă, oarecum corelată, se referă la avansarea aprobărilor privind începerea unei moschei la București, o moschee a cărei construire ar fi finanțată de statul turc și gestionată de comunitatea musulmană din România, formată în special de turcii și tătarii noștri din Dobrogea.
Acum, unii au considerat că a fost o eroare din partea președintelui Iohannis să discute despre moschee în condițiile în care tocmai au avut loc atentate teroriste la Bruxelles, în România e doliu național, iar în astfel de moment valul de ură împotriva musulmanilor crește, alimentând și extremismul religios.
Pe de altă parte, aproape că se poate pipăi de cât de străvezie este o negociere a bunelor relații turco-române și, mai exact a bunelor practici privind refugiații. Acum știm cu toții că aceștia nu ar fi trecut în Grecia și de acolo spre UE, dacă Turcia nu ar fi permis acest lucru. Nu vrem să facă acest lucru în cazul unui val de imigranți pe Marea Neagră.
În același timp, uite, chiar la declarația comună cu Iohannis, Erdogan a spus lumii întregi că unul dintre teroriștii de la Bruxelles a fost arestat de serviciile secrete turce astă vară, predat belgienilor, care l-au eliberat, că era cetățean belgian.
Cooperarea cu turcii în problema terorismului, dar și integrarea și deschiderea către comunitatea musulmană și conviețuirea pașnică între creștini și musulmani, facilitează enorm treaba SRI și a serviciilor secrete românești de a preîntâmpina eventuale atentate teroriste.
Invers și pe termen lung, putem fi oare noi siguri că Turcia va rămâne un stat laic, pe care ne putem baza ca aliat, să zicem și peste 50 sau 100 de ani de aici înainte? Sau amorsăm prin această deschidere față de Turcia și de comunitatea musulmană, o bombă pe ce poate nepoții noștri nu o vor mai putea gestiona, așa cum s-a întâmplat în Franța cu algerienii?
Suntem siguri că acest mod de deschidere va fi o reușită, iar nu o problemă? Nu e mai bună izolarea?
