Confidenţialitate


România a cerut să primească mai puține doze din serul antiCovid | AUDIO


România a cerut să primească mai puține doze din serul antiCovid | AUDIO

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat că România a cerut suspendarea unui număr de doze de vaccin „dat fiind că avem un surplus de doze”. Astfel, în loc de peste 7 milioane, țara noastră va primi 2,6 milioane în iunie.

“Tocmai pentru a avea un management cât mai eficient, s-a discutat și s-a transmis o suspendare în următorul fel: pentru Moderna, trebuie să primim 835.200 de doze, pentru perioada urmatoare vioom avea livrări de 128.400, pentru vaccinul Johnson&Johnson nu se suspendă dozele și tranșele săptămânale, acestea vor fi desfășurate după cum au fost anunțate. ”, a spus Andrei Baciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acesta a precizat că, în ceea ce privește dozele de vaccin Pfizer, în iunie ar fi trebuit să ajungă în România 4.366.444 de doze, „însă ca urmare a solicitării de a le ține în hold pentru o perioadă vom primi 1.928.160 de doze”.

România trebuia să primească în iunie 835.200 de doze de vaccin Moderna, dar au fost suspendate câteva tranșe, astfel că va primi 128.400 de doze.

De asemenea, România va primi luna aceasta 167.200 de doze de vaccin AstraZeneca.

„Pentru vaccinul Johnson&Johnson nu se suspendă dozele și tranșele săptămânale, acestea vor fi desfășurate după cum au fost anunțate. Am primit până acum 144.000 în prima săptămână, în a doua săptămână am primit 61.800, vin 48.800 săptămâna aceasta, următoarea săptămână 41.400, iar în ultima săptămână vin 115.920, cumulând în total 411.920 de doze”, a spus Andrei baciu.

Acesta a precizat că în total trebuiau să fie livrate în luna iunie 7.103.160 de doze de vaccin, însă „pentru a avea un management eficient al stocurilor existente vor fi livrate 2.635.680 de doze”.

Se ia în calcul și vânzarea dozelor către alte țări sau donarea acestora, susține coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță: “Se iau în calcul trei mecanisme: donație, revânzare și redistribuire a dozelor la nivel european, deci direct din fabrică, parte din doze care sunt alocate unei țări pot fi preluate de celelalte țări europene, conform contractului, pentru a fi utilizate atunci când există cerere. Așa este etic, atunci când ai cerere într-un loc, să nu ții doze blocate în depozite, în condițiile în care sunt oameni care vor să se vaccineze mult mai repede.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Carmen Uscatu: „Oana va fi cel mai bun Viceprim-Ministru al României”/„Sper să aibă înțelepciunea de a asculta interesul…

Nouă spitale care au pierdut finanțarea din PNRR, vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021-2027. Alexandru Rogobete: „Construim…

Alexandru Muraru, deputat PNL: Ne așteptăm ca președintele Nicușor Dan să medieze discuțiile dintre Guvern și magistrați pe…

Bulgaria anunță că mai are provizii de benzină doar pentru o lună, după ce SUA a impus sancțiuni…

George Simion: „Partidul AUR va sesiza instituțiile europene și internaționale competente în legătură cu abuzurile și discriminarea politică…

Anca Alexandrescu, promovată pe rețelele de socializare prin conturi vietnameze și grupuri de campanie electorală „reciclate” | AUDIO

O fată de 17 ani din Timișoara a murit la spital după ce a consumat „fructele roșii ale…

Piața Victoriei: Războiul magistraților cu restul lumii. Invitat este deputatul PNL Alexandru Muraru | AUDIO

Mai multe condimente au fost retrase din supermarketuri. Anumite loturi conțin particule metalice și de cauciuc | AUDIO

MAE a reacționat după ce Rusia a susținut că un avion rus urma să fie deturnat către baza…