Confidenţialitate


Peste 200 de militari s-au întors acasă pe fregata „Regele Ferdinand”, după o misiune de combatere a terorismului și de monitorizare a traficului maritim pe Mediterană | AUDIO | GALERIE FOTO


Peste 200 de militari s-au întors acasă pe fregata „Regele Ferdinand”, după o misiune de combatere a terorismului și de monitorizare a traficului maritim pe Mediterană | AUDIO | GALERIE FOTO

Fregata „Regele Ferdinand”, cu un echipaj format din 240 de militari, s-a întors acasă după o misiune de 40 de zile în Marea Mediterană. La operațiunea „Sea Guardian”, de patrulare și combatere a terorismului au participat și forțe navale din alte țări aliate NATO. Membrii echipajului au fost așteptați în portul militar Constanța de familii, prieteni și oficiali ai Marinei Române.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Forțele Navale Române au, până acum, șase participări la misiuni sub egida NATO în Marea Mediterană. Mai exact, în cadrul operațiunii „Sea Guardian” execută acțiuni de monitorizare a traficului maritim și combatere a terorismului. Fregata „Regele Ferdinand” nu a fost singură în această misiune, spune Alex Turturică, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române:

„Alături de marinarii militari români au participat în cadrul grupării navale și nave partenere aliate din Croația și Italia”, a precizat Alex Turturică, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române.

Potrivit comandantului Fregatei „Regele Ferdinand”, comandor Florian Tudorașcu, au fost 40 de zile în care militarii români au contribuit la asigurarea măsurilor colective de securitate maritimă în bazinul mediteranean:

„Fregata <<Regele Ferdinand>> a executat peste 300 de interogări ale navelor comerciale. Am executat trageri reale cu armamentul din dotarea grupei de protecție a forței și armamentul de la bordul elicopterului”, a declarat comandantul Fregatei Regele Ferdinand, Florian Tudorașcu.

Operațiunea „Sea Guardian”, lansată în 2016, este condusă de Comandamentul Maritim Aliat al NATO și are ca obiectiv descurajarea activităților ilegale în zona flancului sudic al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.

Sursa foto: Forțele Navale Române

Citește și: România și Țările de Jos au semnat un document care reafirmă angajamentul celor 2 state privind colaborarea în cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Fetești


Ultimele stiri
Liliecii: eroii nevăzuți ai nopții

Parlamentul suedez a adoptat reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani | AUDIO

Șoferul care a accidentat trei persoane în Brașov a fost reținut de polițiști și va fi prezentat instanței…

NATO a doborât o dronă în nord-estul Letoniei | AUDIO

David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează