Confidenţialitate


Reţeta lui Adrian Hădean: cea mai simplă rețetă de pâine făcută în casă


Reţeta lui Adrian Hădean: cea mai simplă rețetă de pâine făcută în casă

Vreau să vă dau cea mai simplă rețetă de pâine.

Apă – o jumătate de litru- la temperatura mediului, într-un vas încăpător.
Făină albă de trei nule– adică trei zerouri, 900 de grame. Direct peste apa rece în vas după ce ai cernut-o printr-o sită deasă.
Zece grame de sare și zece grame de drojdie deshidratată, peste făină.

Amestecă-le bine pe toate și începe să frămânți în vas. La început aluatul va avea aspect cleios și va părea că nu mai pleacă nici cu slujbe de pe mâna cu care frămânți – e doar una, cu cealaltă ții vasul.

În cinci minute aluatul e destul de legat încât să-l poți răsturna pe masă.

O planșetă din lemn sau masa curățată și apoi tapetată cu făină oferă o suprafață bună pentru frământare. Începe să frămânți aluatul cu ambele mâini. Rulează-l pe masă pornind dinspre tine și întorcându-l tot acolo, împingând mâinile alternativ.

Ai nevoie de doar 4 minute de muncă intensă în această etapă pentru a obține un aluat destul de elastic, destul de aerat. Pune aluatul la dospit două ore într-un loc ferit de curenți de aer după ce l-ai crestat de două ori cu un cuțit cu lama subțire. Faci asta pentru a-l ajuta să crească.

După ce-și dublează volumul pune-l în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, pe o tavă, pe hârtie de copt. E bine să-l pui la dospit direct pe tava pe care-l vei coace.

N-o să ai cea mai înaltă pâine, dr nici bătăi de cap. Coboară temperatura la 180 de grade Celsius și coace pâinea 35-40 de minute. După coacere las-o sub un ștergar curat până se răcește.

Poftă bună!

Crock-Pot Slow Cooker


Ultimele stiri
Reprezentanții MApN discută cu firme ucrainene despre o colaborare privind producția de drone. Radu Miruță: „Urmează, în câteva…

ICCJ a respins cererea lui Dominic Fritz de revizuire a deciziei în dosarul în care este acuzat de…

Ilie Bolojan: „Nu iau în calcul demisia. Cei care generează crizele trebuie să-și asume consecințele”. Ce spune premierul…

Șoferii cu mașini hibride pierd accesul gratuit în parcările Primăriei Capitalei începând cu 1 mai. Ciprian Ciucu: „Politica…

Demeter Andras, despre recuperarea coifului de la Coţofeneşti: „E o victorie, e o bucurie. Este ceea ce am…

Ministrul Apărării acuză producătorii de muniţie că au majorat cu 30% preţurile iniţiale pentru proiectele SAFE: „Nu vom…

Cea mai bună soluție pentru ploșnițe: tratamentul termic elimină infestarea complet (P)

Hanoracul, noul element-cheie din stilul masculin modern (P)

Piața Victoriei. Ce plan are Bolojan? Demisionează sau luptă până la capăt cu PSD? Premierul României vine la…

Guvernul anunță bani în plus pentru pensionarii cu venituri mici și pentru familiile cu copii. Florin Manole: „Aceste…