Confidenţialitate


Repatrierea românului din Hanau, asigurată prin fondul pentru situații de urgență


Repatrierea românului din Hanau, asigurată prin fondul pentru situații de urgență

Repatrierea tânărului de 23 de ani de origine română, care a murit în urma atacului din Hanau, Germania, va fi asigurată prin fondul pentru situații de urgență, anunță Ministerului Afacerilor Externe.

Autoritățile germane au confirmat că un cetățean român a fost ucis în atacurile din orașul Hanau din Germania.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, în această dimineață, condoleanțe familiei tânărului român care și-a pierdut viața în urma atacului violent din Hanau, Germania.

„Cu profundă tristețe am aflat că în urma atacurilor violente de la Hanau, Germania, și-a pierdut viața și un cetățean român. Transmit condoleanțe familiei îndoliate în aceste momente de grea încercare”, a scris șeful statului, pe pagina sa Twitter.

Tânărul care a murit în Germania era din Giurgiu și avea 23 de ani. Primarul comunei Singureni susține că bărbatul, care era din localitate, se afla în Germania de aproximativ opt ani și a fost împușcat imediat după ce ieșise de la serviciu.

Edilul preciza, la momentul declarației, că familia tânărului nu are bani pentru a-i aduce în țară trupul neînsuflețit.

Alături de român, alte opt persoane, mai mulţi cetăţeni turci, un bulgar şi un bosniac, au fost ucise în atacul armat comis în centrul orăşelului Hanau.


Ultimele stiri
Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează