Regele Mihai I, o viață între exil şi întoarcerea în ţară
Născut pe 25 octombrie 1921, Mihai a fost suveran al României în două perioade, după moartea bunicului său Ferdinand (între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 ) şi după renunţarea la tron a tatălui său, Carol al II-lea (decembrie 1925).
A fost detronat de tatăl său după doar trei ani; și a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea ( între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947).
La 10 mai 1941, prin decret semnat de Ion Antonescu, a fost înălţat la gradul de mareşal.
După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele a organizat arestarea lui Antonescu, în 23 august 1944.
Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român prim ministru fiind Petru Groza. În același an, era decorat de către Stalin cu Ordinul Victoria pentru curajul dovedit în răsturnarea lui Antonescu și pentru stoparea războiului contra Aliaţilor.
Până în ianuarie 1946, prin „greva regală”, a încercat, fără succes, să se opună guvernului Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. A fost forțat să abdice în 30 decembrie 1947.
În exil, s-a stabilit la Versoix, în Elveția.
S-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, devenită Regina Ana a României, cu care a avut 5 fiice.
Regele Mihai I al României a încetat din viață pe 5 decembrie 2017.
