Confidenţialitate


Reducerea adaosului comercial. Procesatorii, comercianții și Ministerul Agriculturii au clarificat lista cu alimente care ar urma să se ieftinească | AUDIO


Raion de la supermarket

Reducerea adaosului comercial: unele magazine anunță că au limitat prețurile pentru câteva produse alimentare de bază, deși, oficial, măsura se aplică de la 1 august. Într-o întâlnire avută joi cu procesatorii și comercianți, reprezentanții Ministerului Agriculturii au prezentat clarificări privind lista de alimente care ar urma să se ieftinească. Dacă de la 1 august magazinele vor reduce adaosurile trebuie să verifice ANAF și Consiliul Concurenței, dar încă nu e clar care este mecanismul prin care vor face verificările.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La discuțiile de „clarificare” au participat reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din sectorul alimentar, reprezentanți ai procesatorilor, ai Consiliului Concurenței și ai Fiscului.

În cadrul discuțiilor, a fost parcursă lista cu produse agricole și alimentare pentru care, teoretic, se vor reduce prețurile. Spre exemplu, se va limita adaosul comercial pentru pâinea simplă albă de 300 – 500 de grame, fără specialități.

Măsura se aplică și pentru roșii – adică doar pentru tomate vrac, comercializate proaspete nu și pentru cherry ambalate la 250 de grame, de exemplu.

În privința laptelui, adaosul nu este limitat pentru laptele degresat sau alte specialități.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că un „mare lanț de magazine a limitat deja adaosurile comerciale, înaintea datei de 1 august”, termenul de la care ar trebui aplicată reducerea oficial.

ANAF și Consiliul Concurenței trebuie să verifice dacă în magazine chiar se fac aceste scăderi. Deocamdată, autoritățile nu au prezentat modalitatea prin care vor controla acest lucru.

Următoarea întâlnire dintre reprezentanții Guvernului, ai hipermarketurilor și ai procesatorilor va avea loc în prima săptămână a lunii august, când se va analiza modul în care se aplică înțelegerea.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Surse: Guvernul ar vrea să crească salariul minim brut la 3.300 de lei. Măsura ar putea intra în vigoare din septembrie | AUDIO

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează