Confidenţialitate


Real Madrid, Manchester United și Galatasaray ar putea juca amicale la București


Real Madrid, Manchester United și Galatasaray ar putea juca amicale la București

Un super-turneu amical ar putea avea loc la vară la București, pe “Arena Naţională”, cu 4 mari echipe ale continentului.
Trei dintre ele vor fi Real Madrid, Manchester United și Galatasaray, iar a 4-a urmează a fi comunicată în perioada următoare.
Conform publicației “Fanatik”, evenimentul se va desfășura în iulie sau august și va costa în jur de 5 milioane de euro.
Organizatoare este aceiași firmă care a adus-o pe FC Barcelona pentru un amical cu Dinamo, în 2012.
Real Madrid a mai fost în România în 2006, când a învins-o pe Steaua cu 4-1 în Liga Campionilor, iar Manchester United a jucat aici de două ori: în 2004 a trecut cu 2-1 de Dinamo pe fostul stadion “Lia Manoliu” în preliminariile Champions League și în 2011 la Cluj, când a depășit-o în grupe cu același scor, pe CFR.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează