Confidenţialitate


Reacţiile juriului la prestaţia tinerei Laura Bretan – VIDEO


Reacţiile juriului la prestaţia tinerei Laura Bretan – VIDEO

Laura Bretan, tânăra în vârstă de 14 ani, a făcut din nou spectacol la emisiunea “America’s Got Talent”, interpretând o arie care i-a făcut pe membrii juriului să o aplaude în picioare, scrie chicagotribune.com.

Laura Bretan a avut lacrimi în ochi în momentul în care a auzit declaraţiile juraţilor, care au lăudat maniera în care ea a interpretat un cover al ariei ”The Prayer”.

”Dumnezeule, după jumătatea cântecului, te-ai transformat în altcineva. De unde îţi vine această voce? Eşti incredibilă şi atât de puternică”, a declarat un alt membru al juriului, cântăreaţa Melanie Brown, care a activat butonul special ”Golden Buzzer”, şi a trimis-o astfel pe Laura Bretan direct în turul următor al emisiunii, după audiţiile iniţiale din luna mai.

”Laura, acesta este motivul pentru care noi facem acest show, pentru a descoperi oameni ca tine. Eşti atât de specială şi talentată. Sunt impresionat””, a declarat producătorul TV Simon Cowell, unul dintre membrii juriului de la ”America’s Got Talent”.

”De necrezut. Tremur şi acum. E incredibil modul în care cu cât cântecul devine mai dificil, cu atât tu devii mai bună”, a adăugat top-modelul Heidi Klum.

”Tocmai ai oferit Americii cea mai dificilă seară, întrucât a fost o emisiune plină de talente şi oamenii de acasă vor trebui să voteze”, a spus şi actorul Howie Mandel.

”Laudele voastre înseamnă foarte mult pentru mine. Să mă aflu aici, în această seară, înseamnă foarte mult”, a mulţumit Laura Bretan juriului.

https://www.youtube.com/watch?v=gjyHZNWQ6I0

Laura Bretan s-a aflat printre cei 12 concurenţi care au evoluat marţi seară pe scena de la Dolby Theatre din Los Angeles, pentru a deschide primele gale live din cel de-al 11-lea sezon al emisiunii ”America’s Got Talent”, produsă şi difuzată de postul de televiziune NBC.

 


Ultimele stiri
Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează