Confidenţialitate


Reacţii internaţionale după testul nucler nord-coreean


Reacţii internaţionale după testul nucler nord-coreean

Testul nuclear realizat de Coreea de Nord, în zorii zilei de duminică, a indignat comunitatea internaţională.

La unison, Coreea de Sud, Japonia şi China au condamnat gestul Phenianului.

La rândul său, Rusia a opinat că noul test nuclear merită cea mai fermă condamnare,  lansând totodată un apel la calm.

‘Coreea de Nord a efectuat un test nuclear de proporţii. Cuvintele şi acţiunile lor continuă să fie foarte ostile şi periculoase pentru Statele Unite…”, a scris preşedintele SUA, Donald Trump, pe contul său de Twitter.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat Coreea de Nord de ‘comportament destabilizator’.

Testul nord-coreean este un act ‘extrem de regretabil efectuat cu completa sfidare’ a cerinţelor internaţionale, consideră Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Uniunea Europeană susţine că testul reprezintă ‘o provocare gravă’ şi ‘o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale şi internaţionale’.

Şefa diplomaţiei europene a declarat a cerut Coreii de Nord să se implice într-un “dialog” cu scopul de a se obţine “denuclearizarea Peninsulei Coreea”. Federica Mogherini va întâlni cu secretarul general al Organizaţiei Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare , Lassina Zerbo, şi cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Yukiya Amano.

Miniştrii de externe ai UE vor dezbate actula situaţie, săptămâna viitoare, la o reuniune care se va desfăşura la Tallinn, capitala Estoniei.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au cerut înăsprirea sancţiunilor împotriva Phenianului.

În opinia premierul britanic Theresa May, Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să ia în considerare urgent impunerea de noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord şi să grăbească punerea în aplicare a celor existente.

Prin Ministerul de Externe, România s-a alăturat vocilor care au condamnat regimul stalinist.

Nord-coreenii au calificat drept un ‘succes total’ acest al 6-lea test, care a generat un seism artificial de 6,3 grade, test al cărui scop a fost de ‘a confirma acurateţea şi credibilitatea’ tehnologiei nucleare din dotare.

 


Ultimele stiri
Cercetări la Cluj după ce un bărbat a fost împușcat din greșeală de un polițist. Arma din dotare…

Slovenia restricționează vânzările de carburanţi, după ce șoferi din țările vecine au venit să aprovizioneze de la stațiile…

Creșterile de preț la carburanți. Motorina standard se apropie de 10 lei litrul la unele stații de alimentare…

Prima Doamnă a României va participa la o reuniune de nivel înalt la Casa Albă. Cooperarea internațională pentru…

Începe simularea examenului de Bacalaureat. Elevii din peste 95% dintre licee dau astăzi proba la Limba și literatura…

Tulcea: Un nou atac cu drone aproape de granița cu România a dus, aseară, la ridicarea a două…

Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor